Ateliere de slam la Liceul Teoretic "Ovidius" Constanța

429

Articole de la același autor

Zilele trecute, reprezentanți ai Asociației "Amitiés Brest-Constanța" s-au aflat la Constanța. În cadrul proiectului "Jardin culturel", susținut de Institutul francez, Liceul Teoretic "Ovidius" a fost prezent la toate activitățile desfășurate de cele trei reprezentante ale asociației: dna Joelle Thoulouzan, vicepreședintele asociației, Marie France Moal, trezorier și bibliotecar, precum și Claire Morin Kieffer, artist de slam.

Slamul este o mișcare artistică apărută în Franța în 1990 și este un amestec de poezie și muzică cu mesaje libere, directe, fără inhibiții, reprezentative pentru tânăra generație.

Cu acest prilej, elevii de la "Ovidius" au participat la atelierele de slam sub îndrumarea artistei din Brest.

"Promovarea limbii franceze, munca în echipă și solicitarea creativității elevilor sunt principalele obiective ale proiectului", a declarat Joelle Thoulouzan. Aceasta a ținut să le mulțumească elevilor care au participat la aceste ateliere, profesorilor dar și conducerii instituțiilor aflate în proiect.

La rândul său, Marie France Moal, bibliotecar, le-a oferit elevilor francofoni, aflați într-un proiect de corespondență cu elevi ai Liceului "Javouey", din Brest, cărți în limba franceză, precum și produse tradiționale pe care aceștia le-au degustat cu mare plăcere.

"Proiectele prioritare ale Saison France - Roumanie 2019 sunt colaborările încrucișate pe care ne dorim să le încurajăm între operatori culturali publici și privați, instituții, școli, universități, companii, creatori români și francezi etc. Astfel, vom rămâne într-un spirit itinerant, care va facilita schimbul de experiențe și asocierea dintre cele două țări", precizează directorul Liceului "Ovidius", prof. Cristina Anghel.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5669 secunde