Ateliere de lucru tematice, la Universitatea "Ovidius"

165

Articole de la același autor

În cadrul proiectului "Planul maritim spațial comun pentru Marea Neagră - zona transfrontalieră România, Bulgaria", finanțat de Comisia Europeană din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri maritime (EMFF), prin Agenția Executivă pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (EASME), Universitatea "Ovidius" din Constanța, în calitate de instituție parteneră, organizează, marți, 28 februarie, începând cu ora 14.30, în Campus, trei ateliere de lucru tematice: "Planificarea maritimă spațială a sistemelor de rute navigabile", "Planificarea maritimă spațială a culturilor acvatice și pescuitului" și "Planificarea maritimă spațială și integrare transfrontalieră".


Cu prilejul acestui eveniment, participanții din cele două țări vor realiza o retrospectivă a activităților derulate în domeniul cooperării transfrontaliere în planificarea spațiului maritim, vor prezenta comunicări privind rezultatele obținute în proiect. 


Organizatorii au convingerea că cele trei sesiuni de lucru vor trezi interesul autorităților implicate în planificarea spațială maritimă, agenților economici interesați de dezvoltarea unor afaceri în zonă, agențiilor de mediu, precum și publicului larg. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5775 secunde