"Arhiva Dobrogei", prin ochii lui Constantin Brătescu și Grigore Moisil

203

Articole de la același autor

Lună de lună, bibliotecarii constănțeni ne aduc în atenție o serie de lucrări, care mai de care mai atractive. Mai mult decât atât, rubrica "Recomandări din publicațiile periodice" ale Bibliotecii Județene "I. N. Roman" intră în cel de-al doilea an de existență. 
"Printre colecțiile aflate în patrimoniul nostru se numără și publicații periodice, care sunt puse la dispoziția oricărui utilizator. Publicațiile periodice sunt românești sau străine, iar temele pe care le abordează sunt din cele mai diverse. În acest fel, ne propunem să venim în întâmpinarea utilizatorilor noștri, prin prezentarea pe pagina web, a unor publicații periodice, sau a unor teme care se regăsesc în cuprinsul acestora. De data aceasta, vă propunem «Arhiva Dobrogei. Revista Societății pentru cercetarea și studierea Dobrogei», care a văzut lumina tiparului în anul 1916 (volumul I). Revista a fost coordonată de profesorul, arheologul și numismatul Constantin Moisil, tatăl renumitului matematician, Grigore Moisil, și de profesorul și cercetătorul Constantin Brătescu", a declarat directorul instituției, Corina Apostoleanu.


Ea a precizat  că "Arhiva Dobrogei" este o publicație care abordează subiecte de arheologie și numismatică, istorie și etnografie dobrogeană, prin care Constantin Moisil a vrut să facă mai bine cunoscute problemele cu care Dobrogea și dobrogenii se confruntau în acea vreme. Acesta este și motivul pentru care, el, descrie, încă din primele pagini, motivele care l-au determinat să înființeze o Societate pentru cercetarea și studierea Dobrogei.


La rândul lui, profesorul Constantin Brătescu, este la fel de entuziast în ceea ce privește bogăția de informații pe care o poate oferi Dobrogea, în orice domeniu ar fi cercetată, numind acest ținut "un pământ al făgăduinței".




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9369 secunde