Arhidiaconul Mihai Urzicana, premiul I la Concursul Național "Mihail Jora"

295
Arhidiaconul Mihai Urzicana, premiul I la Concursul Național

Articole de la același autor

La București, a avut loc etapa finală a celei de-a XXVII-a ediții a Concursului Național de Compoziție și Interpretare Muzicală "Mihail Jora". 


La competiție, au participat 20 de concurenți, dintre care doi diaconi ai Arhiepiscopiei Tomisului s-au clasat printre primii opt interpreți: diaconul Ionuț Cristinel Boancheș și arhidiaconul Mihai Urzicana, câștigătorul premiului I al secțiunii Canto. 


Arhidiaconul Mihai Urzicana, slujitor al bisericii "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Medgidia, este la prima participare la un concurs de canto și a interpretat următoarele piese: "Elegie" (compozitor Felicia Donceanu), "Colind uitat" (Mihail Jora), "E lucevan le stelle" (Giacomo Puccini) și "Come un bel dì" (Umberto Giordano). 


Gala Laureaților va avea loc luni, 27 martie, la Ateneul Român din București. 


Despre performanța obținută, arhidiaconul Mihai Urzicana ne-a spus: "Sunt foarte fericit că această primă competiție la care am participat mi-a adus și primul premiu. Această distincție mă încurajează să muncesc în continuare și îmi sporește încrederea în mine, ceea ce este extraordinar, pentru că, după cum bine știm, cea mai aprigă luptă o ducem cu noi înșine". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7654 secunde