Andrei Mihai Tănase, de la CNMB, noul președinte al elevilor constănțeni

523
Andrei Mihai Tănase, de la CNMB, noul președinte al elevilor constănțeni - noupresedinteasociatiaelevilor-1519058942.jpg
Peste mai puțin de două săptămâni, elevii constănțeni vor avea noi reprezentanți. Asociația Elevilor din Constanța și-a ales un nou președinte și trei noi vicepreședinți.

Astfel, în urma sesiunii electorale, funcția de președinte al Asociației Elevilor din Constanța va fi ocupată pentru un mandat de 12 luni, începând cu data de 4 martie, de Andrei Mihai Tănase, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân". Acesta va fi al patrulea președinte din istoria organizației, succedându-l la conducerea AEC pe Constantin-Alexandru Manda, care își va încheia, la începutul lunii martie, al treilea mandat de președinte al Asociației și, odată cu el, activitatea de peste cinci ani în mișcarea de reprezentare a elevilor la nivel județean și național.

Pe data de 4 martie va înceta și parcursul, ca vicepreședinți în cadrul Biroului de Conducere, al Anei Mardare, al Andreei Popa și al Geaninei Bostan, posturile ocupate de acestea urmând a fi deținute, în urma votului de sâmbătă, de către Denisa Mocanu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național "Mihai Eminescu", Corina Iancu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național "Mihai Eminescu" și Alina-Daniela Ichim, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic "Traian".

Echipa de conducere a asociației va fi completată de vicepreședinții aflați încă în exercitarea mandatului: Ana-Maria Tudor, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național "Mihai Eminescu" și Sebastian Onofrei, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic "Traian".

"Este o foarte mare onoare să fiu al patrulea ocupant al funcției de președinte al Asociației Elevilor din Constanța, având în vedere că, exact acum un an și patru luni, eram în fața Biroului de Conducere susținând interviul pentru a fi membru al AEC. Asociația Elevilor din Constanța a ajuns pe culmi înalte în ultimii cinci ani și îmi propun ca, în mandatul meu, să continui activitatea de până acum a organizației, ducând la îndeplinire, cu ajutorul colegilor mei, așteptările pe care elevii le au de la noi. Sunt încrezător că activitatea noastră va continua la același nivel, deoarece AEC a devenit o forță, pasiunea și dedicarea celor care o conduc făcând posibile reușitele de până acum. În continuare vom milita pentru un sistem educațional de calitate, centrat pe beneficiar și în care respectarea drepturilor elevilor este o normalitate, nu un moft", a declarat Andrei Mihai Tănase, președintele ales al Asociației Elevilor din Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4632 secunde