"Am putea rămâne fără profesori"

258
1

Articole recomandate

Universitățile rămân și fără studenți și fără profesori. Tot mai multe cadre universitare au părăsit Educația în ultima perioadă, conform realitatea.net. S-au angajat la companii private unde salariile sunt chiar și de 10 ori mai mari. Cei care nu au plecat se vor confrunta însă, din toamnă, cu o altă problemă: lipsa studenților. Atât la universitățile private, cât și la cele de stat zeci de mii de locuri au rămas neocupate după prima sesiune de admitere.

Pentru că statul nu mai investește aproape deloc în cercetare, zeci de profesori universitari cu doctorate și înalte calificări, renunță la învățământ. Universitățile investesc ani de zile în formarea profesorilor, iar statul plătește zeci de mii de lei, taxe de școlarizare și proiecte de cercetare. 

"Dacă se va continua în acest mod, peste ani de zile s-ar putea să rămânem fără profesori bine pregătiți", a spus președintele Alma Mater, Anton Hadăr.

Pe lângă profesori, universitățile rămân și fără studenți. Anual jumătate dintre absolvenții de liceu pică examenul de Bacalaureat. Din cei care promovează, majoritatea se orientează spre facultățile de stat sau din străinătate. 

Lipsa studenților se cunoaște și la universitățile de top din România. La Academia de Studii Economice, de exemplu, chiar și după cea de-a doua sesiune de admitere, mai bine de 1.000 de locuri au rămas neocupate.

"Populația școlară, care este tot mai puțină la nivelul absolvenților de bacalaureat, se documentează foarte bine atunci când își formulează niște opțiuni", a spus Florina Mohanu, director comunicare ASE București.

Atât ASE, cât și alte facultăți de stat sau private vor organiza în această toamnă noi sesiuni de admitere. Speră să fie ocupate de elevii care vor promova Bacalaureatul în cea de-a doua sesiune. Însă majoritatea locurilor disponibile vor fi la taxă.

Comentează știrea

Profesorul de serviciu!
10 august 2013
...abia acum am ajuns.... in comunism...

....o sa fim o natiune proletara, fara scoli inalte, numai cu cateva clase necesare sa invatam aflabetul, sa putem citi reclamele, sa ne semnam pe statul de plata, -cine va fi norocosul sa mai aiba serviciu, sau pe ajutorul dat de UE...Pe vremea Raposatului se spunea ca scoala trebuie sa te ajute sa intri in viata, sa stii sa citesti si sa calculezi banii de la avans la lichidare....Dupa cum arata treaba si, mai ales dupa ștaiful celor cera ne-au condus de la ,,revolutie,, incoace, ba activisti de partid, utece, pionieri, ba propagandisti, fiii, ginerii, nepoții, cumnații, cuscrii, verii potențaților, abia acum am ajuns in comunism....de la fiecare, societatea cere dupa capacitate, si se da dupa nevoi! ...unii muncesc, altii stau cu mana intinsa la buget pentru ca au facut multi copii, sunt inca tineri si vor mai face, nu au timp sa se gandeasca la munca si mai bine primesc ajutoare lunare de la Stat; altii, se fac ca muncesc, au umplut institutiile cu neamuri cu tot, au salarii uriașe de la 10 mii lei in sus, că, de, și cheltuielile sunt mari: imbracaminte dupa ultima moda, case mari ca nu au aer sa respire, masini la fel, vile la mare si al munte ca daca se spetesc au nevoie de iesiri macar de vineri, pana luni! ...stres mare....si culmea este ca tocmai acestia ne-au aratat ca traiesc mai bine decat restul, noi cei multi, cu...putina stiinta de carte. Primii, nu au mai deloc! ...daca apuca sa citeasca doua-trei cuvinte la telenovele le este suficient; cei din a doua categorie si-au ,,tras,, diplome, unii au facut chiar si doctorate fara sa stie ce inseamna sa inveti carte...sa tocesti, pentru ...un 5!...si au luat toate examenele fara sa mearga pe la cursuri, le-au scris cei din anturaj lucrarile, ori, daca au fost mai ...pregatiti, au dat....copi-pest!...nimeni din societatea noastra, cei care traiesc mai bine, sunt mai scapatati, nu au fost un exemplu bun pentru tineri, nimeni nu a incurajat stiinta de carte. ...ca sa nu mai spun ca, asa cum arata politicienii nostri, parca mancatul esate principala lor preocupare, singurul ideal din viata.... Dimpotriva! Scoala, invatamantul au fost torpilate cu toate mizeriile umane! Tinerii nostri care se intorc de la studii din strainatate nu isi gasesc de munca la noi pentru ca sunt prea pregatiti...la noi se cauta mediocritatea...pentru ca acesta este nivelul inteligentei celor care ne conduc.... Imi pare rau sa spun asta, dar asa arata realitatea societatii noastre...si pe drumul acesta vom merge...

Articole pe aceeași temă

Joi, 17 Ianuarie 2013
Stire din Cultură-Educație : Veste bună pentru profesori
Pagina a fost generata in 0.2656 secunde