Actorii Teatrului de Stat vă invită la o porție de râs

223
Actorii Teatrului  de Stat vă invită  la o porție de râs - teatru1-1569512444.jpg

Articole de la același autor

Doar câteva ore ne mai despart de week-end, iar cei care vor să se destindă vizionând o piesă la Teatrul de Stat Constanța trebuie să știe că direcțiunea a programat, pentru acest final de săptămână, nu una, ci trei spectacole savuroase.

Prima va avea loc în cursul zilei de astăzi, de la ora 19.00, când spectatorii se vor întâlni cu "Cea mai frumoasă soție", de Eugene Labiche.

Sâmbătă, 28 septembrie, constănțenii vor putea revedea îndrăgitul spectacol "Gaițele", de Alexandru Chirițescu, o piesă tristă, dar la care se râde mult, iar duminică, 29 sep-tembrie, de la aceeași oră, sunteți invitați la "Testosteron", de Andrzej Saramonowicz, o comedie jucată cu mare succes pe multe dintre scenele lumii.

"Gaițele", de Alexandru Chirițescu, una dintre cele mai cunoscute piese de teatru din dramaturgia românească, o tragi-comedie montată la Constanța de Lucian Iancu, îi are în distribuție pe actorii Dana Dumitrescu, Maria Lupu, Cristina Oprean, Luiza Martinescu, Lana Moscaliuc, Andu Axente, Laura Iordan Adrian, Remus Archip, Adrian Dumitrescu, Mirela Pană, Liliana Cazan.

"Testosteron"-ul lui Andrzej Saramonowicz este o comedie jucată cu mare succes pe multe dintre scenele lumii. Varianta de la Constanța a regizorului Traian Șoimu a câștigat aprecierea publicului, bucurându-se și de un mare succes la Gala Națională a Comediei de la Galați.

În "Testosteron", șapte bărbați cred că femeile sunt dușmanul lor principal, dar, de fapt, nu e unul care să nu le iubească până la Dumnezeu și înapoi. Distribuția este alcătuită din Marian Adochiței, Bogdan Caragea, Remus Archip, Andrei Cantaragiu, Andu Axente, Alexandru Medveghi, Adrian Dumitrescu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.587 secunde