Actorii constănțeni joacă, online, pentru copii

235
Actorii constănțeni joacă, online, pentru copii - actoriijoaca-1586443609.jpg

Articole de la același autor

Duminică, 12 aprilie, actorii Teatrului pentru Copii și Tineret "Căluțul de Mare" vă așteaptă cu mare nerăbdare la o nouă reprezentare online a piesei "Prințesa și broscoiul", după Frații Grimm.

Spectacolul este recomandat micuților cu vârsta de peste 5 ani și durează 60 de minute. Acesta va putea fi vizionat cu începere de la ora 11.00, pe pagina de Facebook a instituției sau pe site-ul instituției de cultură.

Regia și scenariul poartă semnătura lui Cristian Mitescu, scenografia îi aparține Eugeniei Tărășescu-Jianu, coregrafia, lui Ionuț Sergiu Anghel, iar muzica, lui Viorel Andrinoiu. Din distribuție, fac parte: Arina Cojocaru, Grațian Prisăcariu, Daniela Vlad, Lică Gherghilescu, Clara Ghiuvelechian, Daniel Minciună, Tiberiu Roșu, Andrei Stroescu.

Cu această ocazie, copiii, dar și adulții vor trăi experiența unui musical cu o intrigă simplă, dar cu un impact deosebit la public. Peripețiile pline de haz, romantism, dar și suspans prin care trec fiica cea mică a împăratului și prințul broscoi, alături de alte personaje, cum ar fi vrăjitoarele, bunicul prințesei care apare mereu cu un sfat plin de înțelepciune, regii, pretendenții prințeselor reprezintă pilde pentru spectatorii mai mici sau mai mari despre importanța prieteniei în realitate.

În același timp, spectatorii vor afla care sunt implicațiile respectării unei promisiuni, dar și că aparențele pot înșela de cele mai multe ori, iar până la urmă "să faci bine e de ajuns". 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5102 secunde