500 de copii au alergat pentru o viață mai bună prin educație

178
500 de copii au alergat pentru o viață mai bună prin educație - 500decopii1-1569965113.jpg

Articole de la același autor

Peste 500 de copiii cu vârste între 3 și 17 ani din comuna Castelu au luat startul, la sfârșitul săptămânii trecute, la "Ștafeta pentru educație". Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului "Împreună prin sport la Castelu", care aduce împreună copii de etnii diferite, din medii sociale diferite și îi ajută să-și îmbunătățească starea de sănătate și de bine, contribuind la sudarea comunității și la reducerea barierelor socio-educaționale. 


Traseul a fost adaptat în funcție de cele cinci categorii de vârstă prestabilite, iar toți participanții au primit un echipament sportiv complet și o medalie. Pentru cei mai rapizi, au fost și diplome și premii. Unul dintre câștigătorii de la categoria sub 6 ani este Selciuc, primul copil din Castelu care a beneficiat de o intervenție chirurgicală de urgență prin programul de sănătate al Asociației Reality Check. 


"Numărul copiilor care s-au înscris a depășit cu mult așteptările noastre și acest lucru ne bucură foarte tare. Sunt evidente nevoia, dorința și bucuria lor de a participa la astfel de activități, de a fi împreună. În plus, s-a văzut încă o dată ce putere extraordinară are sportul, putere pe care noi vrem să o punem în slujba educației", a explicat Alina Seghedi, președinte Reality Check. 


În cadrul proiectului "Împreună prin sport la Castelu", copii de diferite etnii și clase sociale din Castelu participă săptămânal la cluburi de fotbal, dans, mișcare și joacă. În toamna aceasta și în iarnă vor avea loc și două sesiuni de dezvoltare personală prin joc. Părinții sunt invitați să se implice direct în activități, să participe la sesiunile sportive și să discute cu instructorii despre evoluția copiilor. La fiecare întâlnire, copiii primesc o gustare. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5168 secunde