Scrisoare deschisă către părinți

737
Scrisoare deschisă către părinți - 7iuliefond4-1310055831.jpg
Cineva a trecut așa, ca din întâmplare, pe la... bacalaureat și a dat nas în nas cu… fundul sacului său de cunoștințe. Cu ce efecte, știe o țară întreagă, dacă nu cumva ni s-a dus buhul prin toată Europa! Dar n-ar fi neapărat asta principala problemă! Nenorocirea e că în loc să se gândească la o revanșă onorabilă în toamnă, în loc să pună mâna pe carte și să se comporte civilizat, să accepte că nu au învățat cât și când a trebuit (nu mai contează acum cine și prin ce metode le-au tăiat pofta de carte!), caută tot felul de țapi ispășitori. De departe, campioane la motive sunt camerele de luat vederi, cu ministrul Educației cu tot, care le-au blocat pur și simplu mințile!

Asta ar fi ideea pe care au dorit s-o transmită mai mulți cititori ai ziarului nostru (părinți ai unor elevi care nu au luat bacul), sub forma unei scrisori deschise către părinți, pe care îi consideră, alături de mulți alți factori, nu neapărat vinovați, ci principalii răspunzători de situația catastrofală a învăță-mântului românesc.

v v v

"Știm că odraslele noastre sunt minunate, mirobolante și că nimeni pe lumea asta nu trebuie să se atingă de ele nici măcar cu un pai! Ca părinți, am investit la greu în ei, că doar sunt viitorul, nu? Celor mai cu cheag ne-a fost mai ușor, dar să știți că nici părinții cu bani mai puțini nu ne-am lăsat mai prejos! Nu se cade ca odraslele noastre să se simtă frustrate în fața colegilor și, Doamne ferește, din cauza asta, să nu mai aibă randament la studiu! Doar pentru asta există băncile, nu? Am investit în țoalele lor de firmă, am investit în telefoane de ultimă generație, ca să se simtă cool și cu poftă de viață, au nevoie de asta! Am investit în meditații, chiar și pentru bacul pe care nu l-au luat, dar am cam uitat să investim în câteva reguli de bun simț, măcar ale ieșirilor în public. Chiar dacă nu prea ne-a plăcut vocabularul lor, am închis ochii și ne-am amăgit că și-or reveni ei când s-or face mari și le-o mai veni mintea la cap! Ai noștri nu prea și-au revenit nici după majorat, ai dumneavoastră?...

Știam, în sinea noastră, că școlile nu sunt cluburi sau săli de spectacol, și cu toate astea i-am încurajat să le considere astfel! Nu vrem să generalizăm, dar sunt foarte mulți elevi care, în toți anii de liceu, nu s-au împăcat cu statutul ăsta, ei și-au arogat altul, de domnișoare și domnișori, ca și când le intraseră zilele în sac!

Nu ne arogăm noi calități de iluștri pedagogi, nici nu trebuie, dar dacă noi, părinții, vom strânge rândurile și vom căuta, împreună, mai bogați și mai săraci, chiar și cu lupa, căci orice amănunt contează acum, de ce s-a ajuns aici, dacă la toamnă nu va fi posibil, măcar la anul, singur alta ar fi situația!

Rezultatele catastrofale de la acest bac s-au comentat și răscomentat, cu voce mult prea tare! Ceea ce vrem noi să transmitem, prin această scrisoare deschisă, este că s-au spus multe, foarte multe lucruri fără nicio legătură cu realitatea, chestii politice, revanșe de tot felul, prea puțini au pus punctul pe i!

De aceea, să-i lăsăm deocamdată pe copii și, ca persoane direct și foarte interesate, noi, părinții, să punem punctul pe i! E timpul să fim onești cu noi înșine, cu copiii noștri și să ne reproșăm că ne-am complăcut într-o situație ale cărei dedesubturi le-am știut prea bine, ba, mai mult, le-am încurajat! Câți dintre noi nu le-am dat bani ca să cumpere bunăvoința unor profesori? De ce le-am permis profesorilor ca elevii nepregătiți să ajungă la bac? Oare se știe, la ora asta, câți elevi meditați au picat? De ce au primit note de trecere, în loc să fie corijenți?

Ar fi multe de spus! Chiar dacă avem să le reproșăm multe și copiilor noștri, nu trebuie să le dăm senzația că ne-au făcut de rușine! Au nevoie de susținerea noastră pentru sesiunea din toamnă! Chiar dacă va fi al naibii de greu! Asta, dacă nu cumva, Doamne ferește!, se va reveni la metehnele trecutului...

Semnează un grup de părinți care a declarat război fabricilor de diplome din școli!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2045 secunde