"România Mare" sau despre libertatea "tuturor gândurilor omenești"

de Cuget Liber Vineri, 30 Noiembrie 2018 1697
Secolul XX a amprentat puternic memoria istoriei dacă ne referim cel puțin la cele două conflicte mondiale desfășurate în prima sa parte. A fost un secol... „nebun”. Un secol al „obsesiei teritorialității”, al extremelor de orice fel, al construcției, al distrugerii și al reconstrucției. A fost un secol al contrastelor, dar și al fiecăruia dintre noi, cei născuți atunci și acum... 


Deși debutul secolului trecut a fost unul al creativității, aș putea spune, ceea ce a rămas ca reper a fost declanșarea Primului Război Mondial. Iar undeva, parcă la marginea Europei, punte de legătură cu Orientul și cu lumea întreagă - România. Ca de altfel toate statele participante la Marele Război, tânărul stat român își trăia dramele sale. Vremurile, însă, i-au fost prielnice. 
La 27 martie/9aprilie 1918, a fost votat de Sfatul Țării „în numele poporului basarabean” unirea Basarabiei cu România, „de-a pururi și totdeauna”. 
Congresul General al Bucovinei întrunit la Cernăuți a adoptat Declarația de unire „necondiționată și pe vecie a Bucovinei cu regatul României” (15/28 noiembrie 1918). 
Încheierea procesului de făurire a statului național unitar român s-a realizat prin marea adunare de la Alba Iulia, când a fost adoptată Rezoluția din 18 noiembrie/1 decembrie 1918, unde putem citi: 
„I. Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre”. 
La titlul III al documentului amintit, găsim mențiuni referitoare la protecția minorităților din Ardeal și nu numai: 
„Adunarea Națională proclamă următoarele:
1. Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc. 
2. Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat. 
3. Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, județe ori parlament. 
4. Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omenești. 
5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a proprietăților mari. În baza acestor conscrieri, desființând fidel-comisele și în temeiul dreptului de a micșora după trebuință latifundiile, i se va face posibil țăranului să-și creeze o proprietate (arător, pășune, pădure) cel puțin atât cât să poată munci el și familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potențarea producțiunii.
6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleași drepturi și avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus”. 
v v v 
Un document consistent, ce a împărțit juriștii, dar și istoricii din perioada interbelică și nu numai în tabere distincte. 
Fără a intra în amănunte, amintesc doar declarația lui Ionel Brătianu din Senatul României (11 martie 1925), care a afirmat că: 
„Statul român, integritatea națională a românilor nu este rezultatul Albei Iulia, Alba Iulia e o manifestare de neîndoielnică însemnătate, în această operă de integritate, dar temeiul, realitatea care a creat această integritate este tratatul de alianță pecetluit cu sângele a opt sute de  mii de ostași. Temeiul Statului nostru este tratatul și dorobanțul”. 
Iar dacă la toate aceste documente ne amintim de anii 1859, 1878, 1913, putem spune că visul „României Mari” devenise realitate. Sau... cel puțin pentru un timp...  Să nu uităm că, în timp ce România era, în sfârșit, „Mare”, alte state devin, așa cum le găsim în istoriografie - „revizioniste”. Prin urmare, acceptăm dreptul de a visa pentru oricine sau mergem pe ceea ce scria istoricul bulgar Ivan Ilcev… 
„Are dreptate sau nu, e patria mea!”... ? 
Conf. univ. dr. 
Mariana COJOC, 
Universitatea „Ovidius” 
din Constanța


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei