Repartitoarele, vinovate de "umflarea" facturilor la căldură?

2192
9
Repartitoarele, vinovate de

Articole de la același autor

Foarte mulți constănțeni consideră că facturile pe decembrie 2012 la căldură au fost… umflate de firma de repartitoare ce se ocupă de calcule.

Firma de repartitoare… aruncă pisica în curtea RADET: "În decembrie, RADET a făcut o estimare a consumului, dar situația ar trebui să se regleze în ianuarie!"


Cât privește supărarea celor care, deși în noiembrie și decem-brie 2012 au avut caloriferele închise sau au făcut economii la sânge, au plătit sume foarte mari numai pentru încălzirea țevilor (de exemplu, 290 lei pe decembrie, la trei camere), care străbat apar-tamentele, aceasta a dat în clocot. Și ca să fie tacâmul complet, ca și când n-ar fi fost suficient prețul foarte mare al gigacaloriei, locatari și șefi de asociații se plâng că s-au scumpit și tarifele de citire a repartitoarelor, în condițiile în care salariile locatarilor au rămas pe loc, în cel mai fericit caz. 

Mihai Săndel, locatar al blo-cului 9 B, din Tomis Nord, este extrem de supărat pe firma de repartitoare ISTA, căreia îi impută, înainte de orice, modul de comunicare: "Am încercat să aflu cum e posibil ca la un apartament cu trei camere, contorizat, cu ceasurile de la repartitoare închise com-plet în noiembrie și decembrie 2012, să plătesc 145 lei pe noiembrie și 290 lei pe decembrie, dar n-am reușit! Plus că s-a stricat afișajul la un repartitor de anul trecut și în contract scrie că zece ani au garanție la afișaj, dar nu vor să-l repare, mi-au spus că trebuie să-l schimb, normal, tot de la ei! Le-am cerut socoteală, dar s-au enervat, n-au putut să-mi dea o explicație, mi-au spus să le trimit în scris și când le vine răspunsul de la București o să mă anunțe. Nu înțeleg pe ce bază fac calculele dacă nu știu sau poate nu vor să explice nimic, pe ce bază mi-au dublat numai pentru țevi?".

Nemulțumiri la adresa aceleiași firme de repartitoare are și condu-cerea Asociației de proprietari nr. 159, din aleea Mărgăritarelor nr. 5, în cadrul căreia, tot în luna decem-brie 2012, proprietarul unui apar-tament de numai 34 mp a scos din buzunar, numai pentru căldură, 450 lei. În plus, locatarii acestei asociații nu înțeleg din ce motive, firma ISTA a mărit tariful de citire în acest an de la 3,5 lei, la 4,2 lei pe repar-titor: "Nu știm de ce apar diferențele astea… Trebuie să ne gândim ce-i de făcut, dacă se merge în con-tinuare pe costurile astea, nu mai facem față!"- s-a plâns președintele asociației.

"RADET a făcut o extrapolare!"

Adelina Lungoci, coordonatoarea punctului de lucru ISTA Con-stanța, ne-a explicat că în luna decembrie 2012, RADET a făcut o extrapolare - extrapolarea fiind o metodă de determinare aproximativă a consumului de la data citirii până la sfârșitul lunii. În mod normal, pentru luna ianuarie, RADET ar trebui să regleze si-tuația, astfel încât costurile să fie în funcție de consumul real, nu de unul estimativ.

Țevile, în consumul propriu!

Referitor la costurile mari numai pentru încălzirea țevilor, repre-zentanta ISTA ne-a spus că potrivit Ordinului ANRSC nr. 343 din 2010, țevile din apartamente intră în consumul propriu și nu în cel comun, iar costurile sunt diferite pentru că și dimensiunile țevilor nu sunt aceleași în toate apartamentele: "Iar în apartamentul din blocul 9 B, al cărui proprietar se plânge că a plătit foarte mult, s-a verificat, țevile din acest apartament sunt foarte groase".

Motivele creșterii tarifelor

Cât privește mărirea tarifelor de către firma de repartitoare, A. Lungoci a precizat că există temei legal pentru asta și, în plus, s-au făcut acte adiționale la contracte. Mai exact, aceste creșteri se datorează atât numărului foarte mare de modificări apărute în programul de calcul, ceea ce presupune și un volum de muncă sporit pentru introducerea a tot felul de criterii de calcul, la care se adaugă și rata inflației: "Toate firmele de repartitoare au mărit tarifele, nu e vorba numai de noi!"

Gândaci cuibăriți în repartitoare, apă…

Referitor la nemulțumirile locatarilor pe tema garanției repartitoarelor, ni s-au dat asigurări că la montarea aparatelor de măsură, locatarii au primit certificate de calitate și un termen de garanție de trei ani. Dacă repartitorul se strică în interiorul acestui termen, se schimbă, iar dacă depășește trei ani, va trebui să se cumpere altul nou, evident, tot de la ISTA, contra unei sume de 87 lei per repartitor: "Repartitoarele au un cip, sunt venite din Germania și nu se pot repara, doar se schimbă. Trebuie luate de la noi pentru că avem alt tip! Dar ce te faci dacă găsești gândaci morți în repartitoare, cum am găsit noi? Plus că s-a găsit și apă în repartitor, de la uscatul rufelor, se face condens, iar aparatul se strică! Din păcate, despre lucrurile astea nu se vorbește! Suspiciuni la adresa noastră o să existe mereu!".

Plouă cu plângeri și la OPC

Când au suspiciuni în privința calculului gigacaloriei, iar cei implicați nu-i ajută să le lămurească, constănțenii se plâng OPC, sesi-zările la adresa firmelor de repartitoare și a RADET situându-se pe locul trei în topul reclamațiilor adresate acestei instituții de protecție a consumatorilor. 


Comentează știrea

admirator
5 februarie 2013
nu repartitoarele sunt de vina

ci legea banditeasca, ce obliga la plata caldurii pentru tevile comune ce trec prin apartamente. 30% din valoarea gigacaloriei. Daca ai multe coloane... esti mincat. Noi avem tevile inlocuite total. (Nu mai avem tevi de otel, ce pierdeau caldura ci din plastic; abia se incalzesc usor.) Si tot atita platim... (30% pierderi?!!!) Se adauga si pretul mare la gigacalorie. Urias. Oricum, cei fara repartitoare platesc 500-700 lei... deci?

sever
5 februarie 2013
GIGA mamei dv

RADET este o societate compusa de banditi ,excroci,incompetenti.Cum adica taxa de citire la repartitoare cand EU citesc repartitoarele si depun lista in cutia speciala acestui lucru?Cum adica socotesc ei(in cazul meu)caldura de la tevile ce trec prin apartament,cand in ap. de sub mine cat si in cel de deasupra mea nu locuieste nimeni si caloriferele sunt inchise?Deci tovarasi de la RADET calificativele cu care v-am onorat sunt un compliment.Nu o sa va mai ceara consumatorii socoteala mult timp,o sa va lipim un proces de fund sa ne tineti minte si sa va amintiti ca voi sunteti servitorii nostri.

SEVER
5 februarie 2013
ADMIRATORULUI

mestere admirator,imi aduci aminte de perioada impuscatului, cand se zvonea ca uleiul se va scumpi cu 70% SI IN FINAL SE SCUMPEA CU 30% SI LUMEA ERA MULTUMITA.nu crezi ca este mai corect sa te gandesti de ce giga caloria are o valoare de la 1 la 3 pe teritoriul aceleasi tari si ca la un salariu minabil se plateste 75%din ce castigi pe luna numai sa te incalzesti?

mine
5 februarie 2013
teapa

cea mai mare tzeapa cu repartitoarele ....ca sa faci economie,tb sa le tii inchise, altfel platesti mai mult ca cei care nu au repartitoare,care o fi explicatia?De unde a aparut asemenea hotie pe fatza?FERICITI cei care nu au pus botul la vrajeala repartitoarelor................

RMS
5 februarie 2013
prețul încălzirii

Niciunde în lumea asta mare, cu excepția Africii, unde deocamdată nu au ajuns primari derbedeii de la paralela 45 nu se plătește pierderea de cca 40% datorată hoției, incompetenței, managementului defectuos(vai, ce cuvânt frumos!) și miștocărelii administrativ-politice. Nu observați aburii ce ies pretutindeni din asfalt? Problema este, însă , că locuitorilor le place. Le convine. Li se potrivește! Așa că, hai cu toții la vot!

Lucia
5 februarie 2013
caldura?

Eu ma confrunt cu o alta problema: administratora noastra calculeaza caldura cam asa: 50% pausal si 50%pe repartitoare(desi contractul cu ISTA a fost reziliat imediat dupa ce s-au achizitionat aparatele).Probabil ,aceasta d.na si-a dat "doctoratul" cu tema unui nou calcul care,s-o avantajeze sa-mi bage mana in buzunar. Culmea este ca in"tara statului de drept dupa ureche"cum este Romania actuala,nici o institutie nu a putut sa ma lamureasca dar..nici sa ia masuri. Doamna in cauza isi rotunjeste frumos veniturile, bagand adanc mana in buzunarele noastre,aparata se pare de.haosul din..statul de drept. Este vorba de asociatia 746 din Tomis Nord si de o administratora(?) pensionara "dottore"in calcule.

Marcel
15 septembrie 2013
repartitoarele impuls

Repartitoarele de pe calorifere NU POT FI verificate metrologic,deci NU TREBUIE folosite pentru calcularea costurilor.Calculul cotei de caldura ce revine fiecarui proprietar dintrun bloc se face dupa o metoda TOTAL ERONATA, impusa de un ordin al unui minister, in functie de numarul de impulsuri electrice inregistrat de aparatul montat pe calorifer cu o brida si un surub,mai sus sau mai jos,dupa indicatiile pretioasa ale unuia si care nu are sigiliul nimanui,si pe care daca in loveste copilul cu trotineta il puteti vedea pe etajera( sau pe pian in baie!).RADET-ul nu are treaba cu acestea ,ci numai firma care va calculeaza costurile.Cereti ,conform legilor in vigoare sa aduca fiecare proprietar CERTIFICAT METROLOGIC de verificare la fel ca la orice repartitor de costuri ( cantare,gigacalorimetre,apometre,contori electrici ENEL,volmetre ,altele).Furnizorii acestor aparate trebuie demonstreze ca aparatele fabricate respecta legislatia europeana pentru a fi REPARTITOARE DE COSTURI

maria
15 septembrie 2013
firme repartitoeare

Cu repartitoarele ati creeat cateva locuri de munca,dar unui administrator ii dati salariul de 400lei si firmei peste 800lei,care face din punctul de vedere al aritmeticii ,suma punctelor inregistrate de toate repartitoarele,face o impartire elementara,inmulteste catul cu numarul de puncte pe fiecare apartament si mai adauga costurile pentru partile comune si da administratorului un tabel cu toate datele,adica face aceeasi munca pe care orice administrator o face pentru repartizarea facturii de la apa rece si inca odata pentru repartizarea facturii de la apa calda .Pentru ce platesc proprietarii 4lei pe luna?,pentru cateva operatii aritmetice ?

marcu
15 septembrie 2013
vecinii fac economie

Am placat peretii exteriori ca sa nu mai pierd caldura,dar vecinul de sus este plecat si a inchis caloriferele,cel de dedesubt vine la doua saptamani acasa si inchide caloriferele,vecinul din stanga este pensionar si nu are banisi inchide caloriferele,iar caldura mea se duce la ei si platesc 900lei numai caldura pentru ca am copil mic.Daca au caloriferele inchise este similar cu debransarea si suprafata termica este zero.Deci sistemul termic este afectat si dezechilibrat.Conform legii cei care se debranseaza trebuie sa faca dovada ca folosesc alta sursa de caldura pentru ca temperatura in spatil apartamentului sa fie aceeasi peste tot.Atunci,onorate firme de repartizare, aplicati coeficientii de corectie pentru pozitii dezavantajoase si monitorizati pierderile de caldura de la cei care o consuma si punetile la plata celor care se incalzesc pe banii altora.Daca tot beneficiati de prevederile ordinului 343/2010ANRE,cereti modificarea acestuia ,cereti proprietarilor care stau in frig dovada folosirii altui sistem de incalzire,urmariti pierderea caldurii prin pereti pentru ca aveti aparatele necesare sau sunt in comert de vanzare.Uitativa in factura de caldura de la asociatie cat platesc societatile de la parter pentru supafata utila pe care o detin si cat platesc proprietarii din apartamente si comparati costurile,cel mai simplu in lei/mp.Vom vedea cine mai este deacord cu legea repatizarii caldurii dupa repartitoare.

Articole pe aceeași temă

Vineri, 12 Octombrie 2012
Stire din Cetățenești : "Când dau repartitoarele rateuri?"
Pagina a fost generata in 0.3325 secunde