Din ciclul "Viața bate filmul!"

Până unde pot duce superstițiile!

555
Până unde pot duce superstițiile! - 22augfondconcedieregravida-1377201769.jpg

Articole de la același autor

Și-a pierdut jobul din superstiție, deși este gravidă! Legislația este clară, salariatele însărcinate nu pot fi concediate. Și, totuși, ele își pot pierde locul de muncă dacă nu au informat în scris angajatorul că sunt gravide anterior emiterii deciziei de concediere.

Momentul nașterii este mult așteptat de majoritatea femeilor care își doresc cu adevărat un copil. Emoțiile speciale îmbracă mai ales clipele în care se certifică primele informații că, după nouă luni, vor deveni mămici. Fie că anterior au avut probleme, fie că sunt la prima sarcină, multe femei sunt foarte sensibile la superstițiile care tot circulă, din moși-strămoși, la români, potrivit cărora n-ar fi de bine să faci publică vestea până când nu trec cu bine primele trei luni de sarcină. Din păcate, până să depășească acest hop, există posibilitatea ca din superstiție și prea multă secretomanie, gravidele să fie concediate din simplul motiv că angajatorul nu a fost informat despre starea lor. O tânără care, mult prea superstițioasă, a căzut în propria capcană consideră că este nedreptățită și nu acceptă să-și piardă jobul dintr-un asemenea motiv tocmai acum, când are atâta nevoie de el: "Am crescut într-o familie de superstițioși, iar după căsătorie, am nimerit într-o familie și mai superstițioasă. Îmi plac foarte mult copiii, dar n-am rămas însărcinată timp de patru ani. Am fost la o mie de medici, până la urmă problema era la soțul meu. S-a tratat și el, iar în iulie s-a confirmat că sunt însărcinată. Și părinții, și socrii mi-au băgat în cap să nu spun la nimeni decât peste trei luni, chestie de superstiții, mai ales că au fost atâtea probleme… De bucurie, le-aș fi spus tuturor, dar m-am abținut. Superstiția asta m-a costat însă locul de muncă, pentru că am primit decizie de concediere. Eu știam că o gravidă nu poate fi dată afară, legal, dar de la Personal mi s-a spus că trebuia să informez în scris conducerea, să vin cu dovadă de la ginecolog, de unde era să știe ei! Recunosc, n-am făcut asta, am explicat și motivele, însă nu am fost înțeleasă. Erau semne mai vechi că vor să scape de mine, dar nici chiar așa! Sunt disperată!".

Propriile capcane

Referitor la puterea angajatorului de a dispune concedierea salariaților pe care îi are în subordine, legislația actuală a muncii instituie o serie de restricții. Din păcate, după cum ne-a explicat expertul în probleme de muncă, Mihaela Crivea, lipsa de informare îi determină pe unii salariați să cadă în propriile capcane. Nu de alta, dar având în vedere importanța unor situații, cum este și cea de față, angajați pe care legea îi apără de concediere se pot trezi pe lista disponibilizaților, cu atât mai mult cu cât criza a subțiat serios organigramele la nivelul întregii țări, atât în domeniul privat, cât și în cel de stat.

O cauză pierdută

Revenind la problema cititoarei noastre, și de la Inspectoratul Teritorial de Muncă ni s-a confirmat că femeia însărcinată trebuie să informeze, atenție, în scris, angajatorul despre noua situație în care se află, dar și să dovedească această stare printr-un certificat medical eliberat de specialist. Aceste formalități o vor ajuta pe salariata însărcinată să se bucure, în continuare, și de celelalte drepturi pe care le are la locul de muncă. În situația în care acest demers nu a fost făcut, iar salariata a primit decizie de concediere, o eventuală contestare a concedierii în instanță nu i-ar da câștig de cauză, chiar dacă la mijloc este o… superstiție!

Biserica respinge superstițiile

Contactat de ziarul nostru, preotul paroh Vasile Vasile, de la Parohia Sfânta Cuvioasa Parascheva din Năvodari ne-a explicat că Biserica nu este, sub nicio formă, de acord cu nimic din ceea ce ține de domeniul purelor superstiții. Știința, de asemenea, respinge superstițiile.

Pe de altă parte, chiar și în acest context, potrivit psihologului Alina Pandrea, superstițiile și-au făcut mereu loc în viața noastră, influențându-ne comportamentul. Cu origini precreștine sau create de fiecare individ în parte, continuă să fie studiate de etnologi și antropologi, care încearcă să le descrifreze înțelesurile și să explice de unde vine nevoia oamenilor de a crede în astfel de semne. Una peste alta, însă, superstițiile provin, de regulă, din mediile rurale, mai puțin dezvoltate, unde oamenii par mai apropiați de tradițiilece se pierd în negura timpului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0451 secunde