Joaca de-a "alba-neagra" cu asociația de proprietari!

966
Joaca de-a

Articole de la același autor

După ce, ani de zile, "au complotat" să se rupă din vechea asociație, depășiți de problemele administrative, acum vor înapoi. 


Administrarea unei asociații de proprietari nu este o chestiune simplă, iar dacă există și neînțelegeri, aceasta devine un adevărat calvar. Dacă în majoritatea asociațiilor munca persoanelor care se ocupă de problemele curente este apreciată, există și situații când lucrurile scapă de sub control. 


Un grup de cititori a dorit să atragă atenția că locatarii unei scări întregi au cedat presiunilor "unui vecin, chipurile, priceput la toate, capabil să scadă facturile la întreținere, să rezolve cu pierderile pe rețea"... "Omul e inginer și l-am crezut pe cuvânt. Nu toate familiile au complotat împotriva conducerii vechi, dar majoritatea au făcut-o. După un an și ceva în care nu s-a schimbat nimic în bine, din contră, plătim și mai mult din cauză că suntem mai puțini la număr. Rușinați, cei care au complotat ne pun pe noi, câțiva locatari care am stat în banca noastră, să-l rugăm pe fostul președinte să ne primească înapoi. E clar că nu fac față la probleme și apreciem că recunosc, dar ar fi bine să-și asume, nu să ne scoată pe noi la înaintare. Vrem să știm dacă fostul președinte e obligat cumva să ne primească, după ce s-au făcut și alte contracte cu RADET, RAJA. Cred că o persoană care este aleasă președinte de asociație trebuie să aibă măcar cinci ani experiență în problemele astea, că nu e chiar așa de simplu!".


Desprinderile și alipirile, posibile


În prezent, atât desprinderea dintr-o asociație de proprietari, cât și revenirea, după un timp de funcționare, a noii asociații de tronson la asociația mamă, sunt permise. Însă, potrivit Uniunii Asociațiilor de Proprietari Constanța, aceste demersuri trebuie să respecte o întreagă procedură. 


Acordul nu este obligatoriu


Pe de altă parte, faptul că legislația este permisivă la acest capitol nu înseamnă, automat, că revenirea la vechea asociație trebuie acceptată cu ochii închiși.  Nici vorbă! Totul, din cauză că fără acordul președintelui și al comitetului executiv din vechea asociație, realipirea nu este posibilă, neexistând niciun capitol în lege care să prevadă asta. În astfel de situații, depinde numai de  calitățile de negociatori ale celor în cauză. 
Totuși, nu este nevoie de acordul adunării generale, fiind suficient doar acceptul președintelui și al comitetului executiv ai vechii asociații. 


Pașii pentru reîntregire


Așadar, dacă hopul acordului conducerii a fost depășit, trebuie convocată o adunare generală de către asociația de tronson, care să adopte o hotârâre din care să rezulte că majoritatea locatarilor sunt de acord cu desființarea acesteia. Apoi, cu procesul verbal al adunării, se va solicita instanței care a înființat asociația să anuleze hotârârea de înființare. 


În situația în care s-au semnat propriile contracte cu RADET și RAJA (pe baza protocolului de împărțire a patrimoniului semnat cu asociația inițială), aceste contracte se vor anula și se va reveni la contractele cu asociația mare. Cererea pentru dobândirea personalității juridice a asociației de proprietari, împreună cu statutul, acordul de asociere și procesul-verbal al adunării generale de constituire se depun și se înregistrează la organul financiar local în a cărui rază teritorială se află clădirea. Statutul și acordul de asociere se întocmesc tot în baza Legii nr. 230 din 2007.


Aviz amatorilor! În blocurile de locuințe cu mai multe scări sau tronsoane se pot constitui asociații de proprietari pe fiecare tronson ori scară în parte, numai dacă nu există nicio proprietate comună aferentă tronsoanelor sau scărilor, care să nu poate fi delimitată.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3981 secunde