Desființarea postului, în concediul de creșterea copilului?

561
Desființarea postului, în concediul de creșterea copilului? - mamasicopilul-1366233901.jpg
"La jumătatea lunii mai trebuie să mă întorc la muncă, îmi expiră concediul de creștere copil. O colegă mi-a dat de înțeles că n-ar mai fi nevoie de mine, că de fapt postul meu a fost ras din schemă, s-au făcut restructurări, au mai fost dați afară și alți colegi. Eu știu că legea interzice asta în perioada concediului, dar la noi multe legi sunt doar pe hârtie… Mai am dreptul la șomaj, preaviz… ca orice salariat? Vă mulțumesc anticipat pentru informații, Maria".

Stimată doamnă, chiar și presu-punând că vi se pregătește concedierea, acest lucru nu este legal în perioada concediului de creștere a copilului. După cum ne-a explicat Mihaela Crivea, specialistă în probleme de muncă, în prezent, contractul dumneavoastră de muncă este suspendat, însă aveți tot calitatea de angajat, chiar dacă nu munciți și nu primiți un salariu de la angajator. Asta înseamnă că după terminarea concediului de creștere a copilului, angajatorul are obligația să vă reprimească la același loc de muncă. 

Ce trebuie să faceți

Specialista vă recomandă ca înainte de terminarea concediului să depuneți o cerere către angajator, prin care să solicitați încetarea suspendării contractului individual și reluarea activității în baza aceluiași contract individual de muncă. 

Dacă însă postul dumneavoastră a fost sau urmează să fie desființat, chiar și așa, angajatorul trebuie să vă acorde un preaviz de 20 de zile lucrătoare. Abia după aceea va putea să emită decizia de concediere, astfel încât să aveți dreptul la indemnizația de șomaj sau la alte avantaje, precum salariile compensatorii, de exemplu, dacă acestea sunt prevăzute în contract. În plus, aveți dreptul să contestați concedierea în instanță. 

Totul, din cauză că la încetarea concediului de creștere a copilului, salariatul are dreptul să se întoarcă la ultimul loc de muncă sau la un post echivalent.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4036 secunde