Condimente pentru carnea de pui

129
Condimente pentru carnea de pui - sitecondimentepui-1406641710.jpg
Carnea de pui se află în topul preferințelor românilor pentru o sumedenie de motive. Este considerată mai ușor de preparat comparativ cu alte tipuri de carne, este mai accesibilă din punct de vedere al prețului, se poate folosi în foarte multe rețete și este consumată și de persoanele care sunt la regim, deoarece conține foarte puține grăsimi.

Pentru ca fiecare gătire a cărnii de pui să fie diferită, potrivit e/cuisine.ro, putem folosi o serie de condimente menite să îi ofere o aromă deosebită. Combinate în mod corect, aceste condimente măresc savoarea cărnii de pui și o fac mai gustoasă și mai interesantă din punct de vedere estetic.

Puiul picant

Atunci când vrei să prepari pui picant, fie că îl faci la cuptor sau la grătar, poți încerca un amestec savuros care presupune combinarea a 3 linguri de boia de ardei dulce cu o linguriță de boia de ardei iute, peste care trebuie să presari o linguriță de praf de usturoi, 2 lingurițe de oregano și, după preferințe, o linguriță de piper negru sau de piper alb.

Puiul la cuptor

Este una din cele mai îndrăgite metode de gătire a puiului deoarece presupune folosirea unei cantități foarte mici de ulei (cei care prepară pui la cuptor în pungă nu folosesc ulei deloc), iar carnea se gătește într-un spațiu închis, unde aromele oferite de condimente nu se pierd aproape deloc. O rețetă deosebită de pui la cuptor pe care nu multe persoane o încearcă presupune adăugarea a două feluri diferite de muștar (Maille Dijon și Maille Ancienne), precum și cimbru proaspăt și praf de usturoi. Atunci când prepari un pui întreg la cuptor, trebuie să încerci presărarea prafului de paprika peste carne. Va accentua culoarea rumenită a pielitei puiului și oferă o aromă perfectă pentru acest tip de carne. Alte condimente pe care le mai poți folosi în aproape orice rețetă de pui la cuptor sunt menta, rozmarinul, salvia și cimbrul. De fapt, cimbrul este condimentul cel mai asociat mâncărurilor pe baza de pui.

Puiul pe grătar

O abordare mai diferită pentru puiul la grătar este oferită de marinare. Înainte să pui feliile de carne de pui pe grătar, poți lăsa carnea la frigider 1-2 ore într-un amestec de condimente pe care carnea le absoarbe și le transformă în arome intense. Te poți folosi de o ceapă tocată, sare și piper, busuioc, mărar și pătrunjel pentru a crea acest amestec de condimente. Poți adăuga fie niște bucăți de usturoi tăiate rondele sau poți presăra niște praf de usturoi peste. Adaugă câteva linguri de ulei, cât să ungi puțin feliile de pui și lasă totul într-un castron la rece.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 30 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : Ce gătim astăzi
Miercuri, 30 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : Calendar
Miercuri, 30 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : Colțul constănțeanului supărat
Miercuri, 30 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : Schimbarea permisului auto
Marţi, 29 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : Ce gătim astăzi
Marţi, 29 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : Calendar
Marţi, 29 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : La dentist, ca la tăiere?
Pagina a fost generata in 2.5691 secunde