Psihologul te ajută

Ai o mamă posesivă? Cum te descurci?

5087
2
Ai o mamă posesivă? Cum te descurci? - 9decfondmamaposesiva-1355075685.jpg
Există părinți prea băgăcioși, prea dominatori, manipulatori, care fac totul să dețină controlul maxim asupra vieții propriilor copii. Psihologii îi numesc părinți toxici, pentru că atitudinile, cuvintele, gesturile lor pot cauza copiilor traumatisme emoționale pe termen lung, influențându-le negativ și viața de adult. 


Situația în care se află o tânără în vârstă de 29 de ani, demonstrează, potrivit psihologului Speranța Băcana, că părinții dominatori simt nevoia să-și construiască propria securitate pe supunerea copiilor și, ce este mai rău, că forța și amenințarea reprezintă modul cel mai primitiv de manifestare a puterii în familie: "Mama a profitat tot timpul că m-a crescut mai mult singură, tata fiind navigator, și el un om autoritar, care după Revoluție a făcut curse și de nouă luni de zile. Cât am fost mică, mi-a prins bine să mă împingă cineva de la spate. Problema e că am obosit, n-o mai ascult, a început să se înfurie, să facă urât, mă șantajează că o bag în spital sau chiar mai rău… Mă tratează ca pe o cretină care nu știe ce să facă cu viața ei, iar pe prietenul meu l-a respins din start. Mă simt judecată tot timpul, mai rău ca la tribunal… După un scandal monstru, m-am mutat la sora ei, care mi-a pus în vedere să mă întorc acasă înainte de Crăciun, pentru că o amenință mama în toate felurile. O mai pot schimba eu pe mama, după atâția ani? Dacă se sinucide, cum amenință în stânga și-n dreapta?".

Autoritatea, în anumite limite!

În timp ce autoritatea părinților, cu respectarea unor limite, este necesară când copiii sunt mici și nu au discernământul situațiilor în care se bagă, după ce ei cresc, devenind adolescenți și chiar adulți, dacă aceasta continuă să se manifeste, se poate transforma în autoritarism sau în dominare, nimic altceva decât forme primitive de manifestare a puterii, cum pare că se întâmplă și în cazul de față. Potrivit psihologului Speranța Băcana, părinții dominatori simt nevoia să-și construiască propria securitate pe supunerea copiilor și nu le pasă că le fac viața un iad. Referitor la șantaj, când este vorba de un tânăr de aproape 30 de ani, spre deosebire de un puști, această atitudine complică foarte mult relația părinte-copil, o răcesc puternic, pentru că interzic libertăți obișnuite acestei vârste, ceea ce nu e deloc în ordine.

Deși nu e ușor, problemele de această natură se pot rezolva numai între părțile implicate, al treilea neavând loc în această ecuație. "Îi recomand tinerei să preia controlul situației și, în loc s-o critice pe mama sa, ar fi mai bine să-și păstreze calmul și să-i explice că este un adult care trebuie să-și asume responsa-bilitățile pentru faptele sale, că are controlul situației, că s-ar întoarce oricând acasă dacă și-ar schimba comportamentul".

Ce se mai poate face

Pentru relația cu o mamă (sau un tată dominator) care nu va înțelege, cu una, cu două, că al său copil a crescut și că are nevoie de independență, psiho-logul are câteva recomandări. Pri-ma se referă la… forarea trecutului mamei: o discuție sinceră cu membrii familiei sau chiar cu mama băgăcioasă, dacă este posibil, pentru a afla dacă în trecutul părintelui autoritar există un moment care i-ar fi putut favoriza această atitudine poate fi de bun augur. Stabilirea unor limite: Să i se explice mamei că tendința de a deține controlul asupra vieții copilului său îi produce acestuia foarte mult rău: "Tânăra ar trebui să accepte că nu are cum să-i facă mamei tot timpul pe plac. Ce poate face este să-și asigure mama că o iubește și o respectă, însă are și ea nevoie de inde-pendență, de propriul spațiu. Depinde numai de ea să fie fermă, să-i spună mamei care sunt principiile ei de viață și să nu permită încălcarea acestora chiar dacă nu se sincronizează cu regulile mamei. De asemenea, unei asemenea mame trebuie să i se ofere informații limitate și nu înainte de a lua o anumită hotă-râre, în felul acesta mama va pierde pârghiile de control și, evident, de influență" - este de părere psihologul, care atrage atenția că schimbarea necesită timp, că noile reguli nu se pot accepta de pe o zi pe alta, însă părintele dominator trebuie să înțeleagă că așa nu mai merge. Iar dacă progresele nu apar, se impune sfatul unui terapeut, căci relația dintre părinți și copii este extrem de importantă din toate punctele de vedere. 


Comentează știrea

hmm
10 decembrie 2012
SNL

:)) Ce poza. Din show-ul Saturday Night Live...

hmmm
10 decembrie 2012
Nu, e din filmul Bridesmaids

Ptr comentariul 1: Poza este din filmul Bridesmaids (2011). Il recomand, e foarte comic...

Articole pe aceeași temă

Luni, 12 Noiembrie 2012
Stire din Sănătate : Se pot vindeca bolile psihice?
Pagina a fost generata in 0.5042 secunde