Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Auto

Doliu în lumea iubitorilor de mașini! A murit o legendă a lumii

Ştire online publicată Joi, 04 Iulie 2019

Lee Iacocca, „părintele” celebrului model auto Ford Mustang și „salvatorul” companiei Chrysler, a murit marți la vârsta de 94 de ani, scrie libertatea.ro

El a murit în Statele Unite, la domiciliul său din Los Angeles, în urma complicațiilor la boala Parkinson de care suferea, a declarat purtătorul de cuvânt al familiei în presa americană, citată de BBC. „A jucat un rol istoric conducând Chrysler prin criză și transformând-o într-o forță competitivă adevărată. A fost unul dintre marii lideri ai companiei și ai industriei auto”, se arată într-un comunicat al Fiat Chrysler Automobiles, transmis după aflarea veștii. 

Născut din părinți imigranți italieni, în Allentown, Pennsylvania în 1924, Lee Iacocca și-a început cariera ca inginer la Ford Motor Company în 1946, trecând ulterior la vânzări. În 1964, a proiectat și lansat Ford Mustang, cu vânzări de 419.000 de unități în primul an și care a devenit unul dintre cele mai cunoscute modele auto americane. Lee a fost concediat de companie în 1978, după ce a fost acuzat că a complotat pentru a-l împiedica pe Henry Ford II să-și preia funcția de președinte al companiei.

Un an mai târziu, Iacocca a preluat Chrysler, unde, pentru un salariu de 1 dolar pe an, a condus un proces de restructurare care a inclus un ajutor guvernamental de 1,5 miliarde de dolari (returnat până în 1983. Iacocca este celebru pentru aparițiile sale în reclamele Chrysler din SUA, arătând spre telespectatori și spunându-le: „Dacă găsiți o mașină mai bună, cumpărați-o!” Iacocca a părăsit compania în 1992, când devenise profitabilă din nou. A fost căsătorit de trei ori. Prima sa soție, Mary, a murit de diabet în 1983, ceea ce l-a determinat pe celebrul antreprenor să deschidă o fundație de care să lupte împotriva acestei afecțiuni. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
A încetat din viață unul dintre cei mai cunoscuți amirali ai Marinei Militare Române: contramiral în rezervă Ioan Borșan. „Cu durere în suflet, familia anunță decesul celui ...
Momente grele pentru marea gimnastă constănțeană Simona Amânar Tabără, multiplă campioană olimpică și mondială, după ce mama sa, Sofica Amânar, a încetat, aseară, din viață ...
Mădălina, o tânără de 19 ani, din Negru Vodă, care muncea în Vama Veche, a fost scoasă de valuri, din apele mării, decedată. Tragedia s-a petrecut zilele trecute. De atunci, s-au ...
Alte ştiri din sectiunea Auto
După mai mult de 80 de ani, producția automobilului Volkswagen Beetle – unul dintre cele mai cunoscute și ușor de recunoscut vehicule din lume – s-a încheiat ...
Noul Ford Puma a fost prezentat la începutul lunii aprilie și va intra în vânzare la finalul acestui an.SUV-ul de segment B iese în evidență cu elemente importante de design ...
Presa din Franța scrie că Dacia se pregătește să lanseze prima mașină electrică a brandului.Dacia electrică ar urma să aibă o autonomie de 200 de kilometri, iar timpul de ...
Poliția din Germania a confiscat 120 de mașini sport care participau la o cursă pe care suspectează că ar fi ilegală. Mașinile, printre care Porsche, Lamborghini ...
Creierul crede că suntem otrăviți atunci când mergem cu mașina, spun mai multe studii recente. De aceea la mulți dintre noi apare senzația de rău, scrie ...
Constructorul auto american Tesla a anunțat luni că a trimis o echipă de investigații la Shanghai, după ce pe Internet a apărut o înregistrate video care arată cum un automobil ...
Dacia lansează pe piața din România o nouă serie limitată transversală, disponibilă pe modelele Sandero, Logan, Logan MCV, Duster, Lodgy și Dokker, intitulată Techroad, informează ...
Modelul Ford Puma se va produce din acest an la fabrica din Craiova, unde în acest moment se fabrică SUV-ul de clasă mică Ford EcoSport și motorul EcoBoost, a anunțat, miercuri ...
Între 29 și 30 martie la Rădăcini Motors Constanța are loc evenimentul anual Opel 24H, cu oferte speciale pentru autovehiculele Opel. Un eveniment dedicat tututor celor ...
A fost odinioară regina șoselelor, dar astăzi arată precum o mașină folosită în filmele de acțiune ale lui Sergiu Nicolaescu. Sigur vă amintiți, cei din „garda veche”: ...
Grupul Renault dorește o fuziune cu partenerul japonez Nissan în următoarele 12 luni, iar planurile de viitor ale companiei care deține în România grupul Dacia nu se opresc ...
O „bijuterie” de mașină este scoasă la vânzare, adresându-se în special pasionaților de automobile retro sau ARO/IMS. Astfel, dacă vă doriți un IMS M461-C, an ...
Dacia lansează echiparea Ultimate la Geneva, într-un an de record în care constructorul de la Mioveni a vândut peste 700.000 de unități la nivel global. Tot în Elveția ...
Cea mai nouă variantă a modelului Range Rover Evoque a fost lansată oficial pe piața din Constanța, pe 2 martie, după prezentarea în premieră mondială, care a avut loc ...
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunțat luni că va introduce o limită de viteză, de 180 kilometri pe oră, pentru toate noile sale vehicule începând din 2020, pentru a-și ...
Un Lamborghini Gallardo de 150.000 de euro, abia scos din service, a explodat pe autostradă. Flăcările au distrus bolidul în care se aflau proprietarul, un tânăr de 22 de ani și ...
Efectele ieșirii Marii Britanii din UE încep deja să apară mai devreme decât credeau politicienii și analiștii, iar impactul economic și social este major ...
Dacia va lansa în acest an o versiune oficială Duster Pick-Up și cel puțin trei ediții speciale pentru modelele pe care le are în gamă, potrivit lui Hakim Boutehra ...
Dacia recheamă în service mai multe mașini din cauza unor probleme tehnice identificate abia acum. Sunt vizate cele mai populare și mai noi modele Dacia și trebuie ...
Google Maps a început să introducă informații despre viteza maximă permisă și poziția camerelor video de supraveghere, funcții prin care se apropie de cele ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva