Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Actual

Vladimir Putin, invitat să participe activ la Consiliul Europei

Ştire online publicată Miercuri, 21 Martie 2018

Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, l-a îndemnat pe președintele rus Vladimir Putin recent reales pentru al patrulea mandat, să participe activ la această organizație, lipsită, din iunie 2017, de importanta contribuție bugetară a Moscovei, relatează AFP. 

„Sper ca în anii care vor veni ai președinției voastre, țara dumneavoastră va participa activ la toate activitățile Consiliului Europei”, a declarat Jagland într-o scrisoare adresată lui Putin pentru a-l felicita cu ocazia realegerii. 

„Rusia este un membru important al organizației noastre”, a mai afirmat Jagland, subliniind că este de „datoria comună” a Moscovei și Consiliului Europei „să acționeze împreună” pentru respectarea drepturilor omului în spațiul european. 

Relațiile dintre Rusia și Consiliu sunt deosebit de tensionate din aprilie 2014, după suspendarea dreptului de vot al parlamentarilor ruși din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, ca ripostă la anexarea Crimeii de către Moscova. 

După votarea acestor sancțiuni, aleșii ruși au părăsit adunarea, boicotând lucrările acesteia. Autoritățile ruse au mai decis, în iunie 2017, să blocheze contribuția lor anuală de 33 de milioane de euro la bugetul Consiliului Europei. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Un băiețel de patru ani din Rusia, care suferea de somnambulism, a avut parte de o moarte tragică, după ce a ieșit în toiul nopții afară, unde temperatura ...
Vladimir Putin a declarat că Rusia a dezvoltat o rachetă intercontinentală care poate atinge orice punct geografic din lume și pe care niciun scut antibalistic nu o poate ...
Pilotul militar ucrainean învinuit de Rusia că a doborât cursa MH17 a liniilor aeriene malaeziene, în iulie 2014, deasupra estului separatist al Ucrainei s-a sinucis cu un pistol ...
Alte ştiri din sectiunea Actual
Mama, tatăl și doi frați ai presupusului atacator din Strasbourg au fost reținuți de poliție pentru audieri, a anunțat o sursă apropiată anchetei, în ...
Hanifa Zaara din India, în vârstă de 7 ani, a transmis printr-o scrisoare adresată Poliției că tatăl său a ”înșelat-o” și că a încălcat promisiunea de ...
Directoarea financiară a gigantului chinez Huawei, Meng Wanzhou, a fost eliberată pe cauțiune, de un judecător canadian, până la o audiere în vederea unei eventuale extrădări ...
Un uriaș „râu” de ciocolată, provenind de la o fabrică de praline, a inundat, ieri, străzile orașului Werl din vestul Germaniei și a îngreunat activitatea serviciilor ...
Spania, a patra economie a zonei euro, va majora cu 22% salariul minim lunar, la 900 de euro (1.019 dolari), a anunțat, ieri, premierul Pedro Sanchez, scrie Realitatea ...
Premierul britanic Theresa May s-a declarat șocată și întristată de atacul care a avut loc, marți seară, în orașul francez Strasbourg, după ce un individ înarmat a deschis focul ...
În această dimineață, un subofițer SPP în vârstă de 38 de ani aflat în misiune internațională de protecție sub egida Națiunilor Unite în Libia, a fost găsit împușcat în camera sa ...
Sute de polițiști participă la operațiunea de căutare a supectului în atacul armat din Strasbourg din estul Franței, în urma căruia trei persoane au murit ...
Cargoul de mărfuri generale „Rui Xing lun” a avut probleme, în Marea Bohai, din nordul Chinei. Scăpat de sub control, vasul a eșuat pe stânci și s-a rupt în ...
Poliția engleză caută un bărbat în vârstă de 64 de ani, din România, după ce acesta a folosit un pachet suspect pentru a jefui o bancă, săptămâna trecută, în orașul ...
Focuri de armă au fost auzite, marți seara, în centrul orașului Strasbourg, din Franța. Potrivit presei locale, cel puțin o persoană a murit, iar alte nouă au ...
Alocuțiunea președintelui francez Emmanuel Macron a fost urmărită, luni seară, de peste 21 de milioane de telespectatori pe TF1, France 2 și M6, potrivit datelor companiei de ...
Criza „vestelor galbene” arată că francezii au înțeles că președintele Emmanuel Macron este „un produs de laborator” pentru menținerea sistemului în ...
Consiliul Europei (CoE) a întins, luni, Moscovei o ramură de măslin în disputa declanșată după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014, relatează DPA. Membrii ...
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat că, într-un termen de cinci, zece sau 25 de ani, China va reprezenta pentru SUA cea mai mare amenințare, informează Interfax ...
Uniunea Europeană este dispusă să-i aducă noi clarificări Marii Britanii în legătură cu acordul privind Brexit, dar nu va renegocia acest acord sau protocolul său referitor la ...
Deputații britanici vor supune la vot acordul de Brexit încheiat de guvernul Theresei May cu Uniunea Europeană înainte de 21 ianuarie 2019, a anunțat marți un purtător de cuvânt ...
Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a adresat, luni seară, națiunii, spunând că vrea să decreteze stare de urgență economică și socială. El a cerut Guvernului și ...
La 40 de ani după ce a părăsit planeta Pământ, sonda spațială Voyager 2 a intrat în spațiul interstelar, a anunțat NASA luni, potrivit DW. Voyager 2 a trecut de ...
„Nu pot respira”, au fost ultimele cuvinte rostite de Jamal Khashoggi, după ce a fost atacat de un grup de asasini saudiți în consulatul din Istanbul, potrivit unei ...
Social Sport Cultură-Educație
Politică Economie Actual
Fun Arhiva