Comisarul european Pierre Moscovici:

"Viitoarele alegeri pentru Parlamentul European, cele mai importante din 1979"

135

Articole recomandate

Viitoarele alegeri pentru Parlamentul European, care vor avea loc în luna mai anul viitor, sunt probabil cele mai importante din 1979, a declarat, ieri, comisarul europeanm Pierre Moscovici, relatează agenția AFP, consultată de Agerpres. 


"Aceste alegeri sunt probabil cele mai importante de când Parlamentul European este ales prin vot universal, adică din 1979", a declarat, pentru Radio France Info, comisarul european pentru afaceri economice și financiare, Pierre Moscovici. 


În opinia fostului ministru socialist francez, scrutinul va fi o confruntare frontală între proeuropeni și populiști. 


"Aceste alegeri au o primă miză existențială care este în fond «stop sau mai departe»: vom continua să fim europeni, suntem capabili, într-o lume în care există Putin, Trump, Xi Jinping, să spunem că avem un model particular de eficiență economică și justiție socială, combătut în interior de populiști, care sunt, în esență, reprezentanți ai extremei dreapta ostili democrației, sau vom fi favorabili democrațiilor iliberale, adică acolo unde statul de drept va ajunge pe un loc secund", a mai spus Moscovici. 


"Și întrebarea este: continuăm această aventură europeană prin înfrângerea naționalismului sau vom ceda în fața acestuia?", a adăugat comisarul european. 


Fostul ministru francez al economiei în timpul președinției lui Francois Hollande a refuzat din nou propunerile unor membri ai Partidului Socialist de a fi desemnat candidat cap de listă al formațiunii la alegerile europene. 


Întrebat despre posibila candidatură pentru această poziție, el a răspuns pur și simplu: "Sunt un candidat pentru a face auzită în această campanie o anumită idee a stângii și a Europei". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7612 secunde