Următoarea mutare cu privire la Brexit depinde de Uniunea Europeană

196
Următoarea mutare cu privire la Brexit depinde de Uniunea Europeană - urmatoareamutare-1564604782.jpg

Articole recomandate

Premierul britanic Boris Johnson a afirmat, ieri, că următoarea mutare cu privire la Brexit depinde de Uniunea Europeană, adăugând că nu dorește ieșirea din blocul comunitar fără un acord, dar că trebuie să fie pregătit și pentru acest scenariu, relatează Reuters.


"Dacă ei (Uniunea Europeană) nu pot face un compromis, dacă într-adevăr nu pot face, atunci în mod clar trebuie să fim pregătiți pentru o ieșire fără acord. Depinde de UE, este decizia lor dacă vor ca noi să facem asta", a spus Johnson, în timpul unei vizite în Țara Galilor.


Anterior, într-o convorbire telefonică cu omologul său irlandez Leo Varadkar, premierul britanic a promis că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană la 31 octombrie cu orice preț. El a subliniat că așa-numita "plasă de siguranță" irlandeză trebuie să fie eliminată din orice acord de retragere.


La 25 iulie, președintele în exercițiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, îi transmisese noului premier britanic că acordul de ieșire încheiat cu Londra este singurul posibil pentru Uniunea Europeană, însă Boris Johnson consideră că acordul este "inacceptabil" pentru țara sa și a cerut redeschiderea negocierilor.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.561 secunde