Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Actual

Uniunea Europeană salută schimbul de prizonieri între Rusia și Ucraina

Ştire online publicată Luni, 09 Septembrie 2019

Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, a salutat eliberarea unor ucraineni în cadrul schimbului de prizonieri cu Rusia, printre care și cei 24 de marinari capturați, anul trecut, în Strâmtoarea Kerci, și a îndemnat părțile să profite de acest impuls, transmite agenția DPA, consultată de Agerpres. 

„Această eliberare este mărturia muncii și determinării celor care - printre ei societate civilă, activiști și experți juridici - au lucrat neobosit pentru acest rezultat”, a transmis Federica Mogherini, urându-le celor eliberați „recuperare grabnică din încarcerarea istovitoare”. 

La rândul său, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a exprimat un sentiment de „ușurare”, iar președintele Parlamentului European, David Sassoli, a împărtășit „bucuria profundă” față de eliberarea cineastului Oleg Sențov, câștigător al prestigiosului Premiu Saharov pentru apărarea drepturilor omului, acordat de legislativul UE. 

La Paris, ministrul de Externe al Franței, Jean-Yves Le Drian, a salutat și el în schimbul de prizonieri un „gest care demonstrează voința Rusiei și a Ucrainei de a reînnoda dialogul” și care „va contribui la restabilirea unei atmosfere de încredere între părțile din cadrul de negocieri în format Normandia”. 

Un summit de pace în acest format, reunindu-i pe liderii ucrainean, rus, german și francez, ar putea fi organizat în septembrie, pentru prima dată din octombrie 2015. 

„Franța, alături de Germania, va susține eforturile celor două părți în vederea obținerii de noi progrese concrete în săptămânile următoare. Prioritatea merge către consolidarea încetării focului, dezangajare și retragerea armelor grele, deminare și punerea în aplicare de măsuri umanitare de urgență în favoarea populației din Donbas”, a subliniat ministrul francez. 
Jean-Yves Le Drian va participa, astăzi, la Moscova, la un consiliu de cooperare ruso-francez pe probleme de securitate, la care va fi prezent și ministrul Apărării, Florence Parly, în prima reuniune în acest format „2+2” de când Rusia a anexat Crimeea, în 2014. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Canada se opune unei reveniri la formula G8 prin reprimirea Rusiei, atât timp cât Moscova nu va elibera teritoriile din estul Ucrainei pe care le-a anexat, a declarat șefa ...
În 2018, Uniunea Europeană a fost pentru al doilea an la rând cel mai mare exportator global de produse agroalimentare, exporturile sale ajungând la 138 miliarde de euro.Produsele ...
Alte ştiri din sectiunea Actual
Premierul ungar Viktor Orban a estimat, vineri, că statele central și est-europene au obținut la summitul european de joi și vineri o „victorie parțială” prin ...
Rusia s-a declarat, vineri, alarmată după ce SUA au testat o rachetă ce ar fi fost interzisă de Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF) din care Washingtonul s-a ...
Șeful Pentagonului, Mark Esper, a luat, vineri, apărarea creșterii drastice a cheltuielilor militare solicitate aliaților Statelor Unite de președintele Donald Trump, subliniind ...
„Timpul clarității a venit” în ceea ce privește Brexitul după victoria electorală a lui Boris Johnson, a declarat președintele francez Emmanuel Macron, vineri, la ...
Parlamentarii britanici vor vota înainte de Crăciun acordul de Brexit pe care premierul conservator Boris Johnson l-a convenit cu Bruxellesul, a declarat acesta, sâmbătă, conform ...
Continuăm să prezentăm, în episodul de astăzi al serialului dedicat împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est evenimentele petrecute, în anii ...
Autoritățile iraniene au decis duminică închiderea școlilor în capitala Teheran și în alte orașe din țară, în urma unei poluări atmosferice care a depășit pragul de risc pentru ...
Actrița Anna Karina, cunoscută mai ales pentru rolurile din filmele lui Jean-Luc Godard, a murit sâmbătă la Paris în urma unu cancer, la vârsta de 79 de ani, a anunțat duminică ...
Un cutremur cu magnitudinea de 6,8 grade s-a produs în apropierea orașului Davao din Filipine, a informat duminică Institutului American de Geofizică (USGS), adăugând că ...
China a suspendat taxele vamale suplimentare asupra produselor americane, taxe ce urmau să intre în vigoare duminică, după anunțul făcut vineri de Beijing și Washington ...
Parlamentarii britanici vor vota înainte de Crăciun acordul de Brexit pe care premierul conservator Boris Johnson l-a convenit cu Bruxellesul, a declarat acesta sâmbătă, potrivit ...
La granița dintre Republica Moldova și Ucraina a fost descoperită o țeavă prin care era transport ilegal alcool. Oamenii legii au demontat construcția și ...
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, sâmbătă, pe ambasadorul agreat al SUA la București, Adrian Zuckerman, în vederea prezentării copiei scrisorii de ...
sambata, 14 decembrie Decizie istorică luată de Moscova!
Rețeaua de metrou din Moscova va începe anul viitor să pregătească și femei pentru postul de conductor de metrou, acestea urmând să revină la comanda garniturilor de metrou pentru ...
Liderii Uniunii Europene au prelungit, joi, cu șase luni sancțiunile economice impuse Rusiei în 2014, după anexarea Crimeei, a anunțat președinția Consiliului European, relatează ...
Statele din Uniunea Europeană și-au exprimat, joi, solidaritatea cu Albania și au susținut organizarea unei conferințe a donatorilor la Tirana pentru a ajuta această țară după ...
Scoția trebuie să primească autorizația de a organiza un nou referendum privind statutul său în Regatul Unit după victoria zdrobitoare a naționaliștilor în alegerile parlamentare ...
vineri, 13 decembrie Brexitul e inevitabil!
Victoria lui Boris Johnson la alegerile legislative anticipate semnalează faptul că plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană este inevitabilă, a comentat, vineri, deputatul ...
Premierul britanic Boris Johnson a obținut o victorie răsunătoare la alegerile legislative anticipate de joi, Partidul Conservator trecând pragul de 326 de locuri din cele 650 ale ...
Episoadele de sâmbătă și de luni ale serialului dedicat împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală și de Est sunt dedicate evenimentelor petrecute în ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva