Uniunea Europeană, acuzată de lașitate! Poziția fermă a președintelui Cehiei

260
Uniunea Europeană, acuzată de lașitate! Poziția fermă a președintelui Cehiei - uniunea-1512909036.jpg

Articole recomandate

Președintele ceh, Milos Zeman, a acuzat, sâmbătă, Uniunea Europeană de lașitate, referitor la reacția Bruxellesului după recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului de către președintele american Donald Trump, relatează agenția AFP, consultată de Agerpres.

"Uniunea Europeană, lașă, face totul pentru ca un curent terorist pro-palestinian să prevaleze asupra unui curent pro-israelian", a afirmat Milos Zeman, care se erijează într-un apărător al statului evreu.

"Ca dovadă, aș dori să reamintesc că Parlamentul European a autorizat recent discursul unui terorist palestinian condamnat, care a susținut că lupta împotriva autonomiei palestiniene este identică cu cea împotriva evreilor de la Auschwitz", a mai spus președintele ceh.

"De mult timp nu am mai auzit o astfel de impertinență", a adăugat el, referin-du-se la Leila Khaled, membră a Consiliului Național Palestinian, care a devenit cunoscută în 1969 drept prima femeie care a deturnat un avion.

Șeful statului a reamintit, de asemenea, că el însuși a formulat, în octombrie 2013, o propunere privind transferul Ambasadei Republicii Cehe de la Tel Aviv la Ierusalim, o propunere primită la vremea respectivă cu rezervă de clasa politică de la Praga.

În vârstă de 73 de ani, Zeman, care dorește să obțină al doilea mandat prezidențial de cinci ani în ianuarie, a făcut aceste declarații într-un discurs la un congres al partidului SPD de extremă dreapta, ostil imigrației și UE.

Președintele ceh a salutat, vineri, decizia omologului său american, Donald Trump, privind transferul ambasadei SUA în Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim, și și-a manifestat satisfacția că Trump "și-a respectat promisiunea electorală" și a apreciat că această decizie înseamnă "un nou început în negocierile de pace privind conflictul israeliano-palestinian". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1104 secunde