UE sprijină Curtea Penală Internațională în fața SUA

282
UE sprijină Curtea Penală Internațională în fața SUA - ue-1554647876.jpg

Articole recomandate

Uniunea Europeană este serios îngrijorată de decizia prin care SUA au revocat viza procuroarei Curții Penale Internaționale (CPI), Fatou Bensouda, pentru că aceasta intenționează să investigheze posibile crime de război ce ar fi fost comise de armata americană în Afganistan, transmite AFP. 


Washingtonul a anunțat, luna trecută, restricții de viză de intrare în SUA pentru a încerca să împiedice orice anchetă a CPI asupra militarilor americani. CPI a confirmat, vineri, că viza procuroarei a fost revocată de către autoritățile americane. 
"Uniunea Europeană susține deplin CPI și independența sa și așteaptă ca SUA să-și respecte obligațiile internaționale față de această instituție care joacă un rol cheie împotriva impunității", a menționat Comisia Europeană, într-un comunicat. 
CPI nu a decis încă dacă va iniția o investigație în Afganistan. 


Statele Unite au refuzat mereu să adere la CPI, considerând că această instituție este un pericol pentru suveranitatea lor națională și că sistemul american are proceduri solide pentru sancționarea unor conduite necorespunzătoare în cazul militarilor americani. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5615 secunde