Trump cere ca banii de asistență pentru străinătate să ajungă doar la prietenii Americii

129
Trump cere ca banii de asistență pentru străinătate să ajungă  doar la prietenii Americii - trumpcerecabanii-1517400499.jpg

Articole recomandate

Președintele Statelor Unite ale Americii (SUA), Donald Trump, a cerut, ieri, Congresului, în primul său discurs privind Starea Uniunii, să adopte o lege în sprijinul asigurării că dolarii de asistență americană pentru străinătate servesc întotdeauna intereselor americane și că merg doar către prietenii Americii, relatează agenția Xinhua.

Menționând în context, votul Adunării Generale a ONU împotriva controversatei sale decizii privind Ierusalimul, Trump a afirmat că, în fiecare an, contribuabilii americani trimit în mod generos miliarde de dolari către aceleași țări.

Pe 21 dec 2017, Adunarea Generală a ONU s-a pronunțat - cu 128 de voturi "pentru", 9 "împotrivă" și 35 de "abțineri" - împotriva recunoașterii Ierusalimului de către SUA drept capitală a Ierusalimului, punând în evidență izolarea Washingtonului pe această temă.

Votul la ONU a survenit după ce Trump a anunțat pe 6 decembrie, în același an, că a decis să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului și să mute Ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.

În discursul său, Trump a criticat Iranul, Cuba, Venezuela și Coreea de Nord, pe care le-a calificat drept "adversari".

Președintele american a făcut apel, de asemenea, la Congres, nu doar să abordeze deficiențele fundamentale din acordul privind programul nuclear iranian, ci să apere și așa-numita sa campanie de maximă presiune împotriva proiectului nord-coreean de dezvoltare nucleară.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3936 secunde