Trei persoane suspectate de terorism au fost arestate

105
Trei persoane suspectate de terorism au fost arestate - munchen501-1485931862.jpg

Articole recomandate

Trei persoane suspectate de a avea legături cu terorismul islamist au fost arestate în cadrul unor percheziții la Berlin, a declarat un purtător de cuvânt al poliției, potrivit AFP.


În vârstă de 21, 31 și 45 de ani, acestea sunt suspectate de a fi "planificat să meargă în zone de război", fără îndoială, în Siria sau Irak, potrivit aceluiași purtător de cuvânt.


Cele trei persoane ar putea avea legătură cu gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) în Siria și în Irak, a precizat reprezentantul poliției, confirmând în parte informațiile dezvăluite de ziarul Bild pe site-ul său.


Justiția anchetează pregătirea unui "act grav putând aduce atingere statului", potrivit ziarului, dar nu există totuși "niciun indiciu privind planuri concrete de atentate în Germania".


Suspecților li se reproșează că voiau să meargă într-o tabără de antrenament unde să se instruiască în vederea pregătirii unui atentat.


Cele trei persoane frecventau o moschee salafistă, unde mergea în mod regulat și presupusul autor al atentatului din 19 decembrie care intrase în plin cu un camion într-un târg de Crăciun din Berlin, atac soldat cu 12 morți și 48 de răniți, a confirmat poliția germană.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3408 secunde