Transcriptul celei de-a doua convorbiri Trump - Zelenski ar putea fi publicat astăzi

173
Transcriptul celei de-a doua convorbiri Trump - Zelenski ar putea fi publicat astăzi - transcript-1573507389.jpg

Articole recomandate

Președintele american Donald Trump a anunțat, sâmbătă, că transcriptul unei a doua convorbiri telefonice cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski ar putea fi publicat în viitorul apropiat de Casa Albă, transmite Reuters. 


"Avem încă un transcript care apare, ceea ce este foarte important. Vă voi da un al doilea transcript, pentru că am avut două convorbiri telefonice cu președintele Ucrainei", a spus Trump la baza militară Andrews, înainte de a pleca într-o vizită în statul Alabama. 


Liderul american a adăugat că al doilea transcript va fi probabil difuzat astăzi. 


La 25 septembrie, a fost publicată stenograma convorbirii telefonice avute în 25 iulie de Donald Trump cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. În respectiva convorbire, s-a discutat și despre investigația pentru corupție desfășurată de autoritățile de la Kiev împotriva fiului fostului vicepreședinte american Joe Biden și care ar fi fost oprită în urma intervenției acestuia din urmă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3336 secunde