Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Actual

Theresa May, pregătită să ofere un al doilea referendum privind Brexitul

Ştire online publicată Marţi, 21 Mai 2019

Premierul britanic Theresa May a anunțat marți o serie de compromisuri, printre care și posibilitatea votării asupra unui al doilea referendum și menținerea unei uniuni vamale temporare cu Uniunea Europeană, într-o încercare de a-și alia majoritatea parlamentară, relatează AFP.

Theresa May le-a cerut parlamentarilor să o sprijine, asigurându-i că este ”ultima șansă pentru a găsi o cale” pentru a răspunde voinței britanicilor, care au votat în 2016 în proporție de 52% pentru ca țara lor să părăsească Uniunea Europeană.

Aleșii britanici au respins de mai multe ori acordul de Brexit încheiat în noiembrie cu liderii de la Bruxelles, obligând-o să amâne de două ori data Brexitului, acum programată pentru 31 octombrie cel târziu. De asemenea forțează guvernul să organizeze alegeri europene joi, la aproape 3 ani de la referendum.

Dacă deputații aprobă proiectul de lege, care va fi prezentat la începutul lui iunie, aceasta intenționează să îi facă să voteze organizarea unui al doilea referendum, dar și menținerea temporară a Regatului Unit în uniunea vamală cu UE.

”Guvernul trebuie așadar să includă în acordul de retragere cerința de a vota dacă să organizăm un al doilea referendum”, a spus May, potrivit Reuters, adăugând că ”acesta trebuie să aibă loc înainte ca Acordul de retragere să poată fi ratificat”.

”Dacă Camera Comunelor va vota pentru un referendum, guvernul trebuie să facă actele necesare pentru un asemenea referendum - inclusiv legislație dacă vrea să ratifice Acordul de retragere”.

Proiectul mai conține și noi garanții privind drepturile angajaților, standarde în domeniul mediului, clauze privind frontiera irlandeză.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Premierul britanic Theresa May a declarat că președintele american Donald Trump a îndemnat-o să dea în judecată Uniunea Europeană ca parte a strategiei privind Brexit-ul.Premierul ...
Premierul britanic Theresa May i-a transmis vineri o scrisoare președintelui Consiliului European, Donald Tusk, în care solicită o amânare a Brexitului până la 30 iunie pentru a ...
Premierul Theresa May va prezenta parlamentarilor britanici, în prima săptămână din luna iunie, pentru a treia oară, proiectul de lege privind acordul de retragere a Marii ...
Alte ştiri din sectiunea Actual
Negociatorul Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, se va afla printre candidații pe care țările est-europene Polonia, Ungaria, Republica Cehă și Slovacia - așa-numitul ...
Summitul de la Paris prevăzut, în luna iulie, la Paris, pentru reluarea discuțiilor cu Kosovo nu va avea loc, după toate probabilitățile, a declarat președintele sârb Aleksandar ...
Gardienii Revoluției iraniene au anunțat că au doborât, joi, o dronă spion americană care a încălcat spațiul aerian al Republicii Islamice, potrivit televiziunii de stat iraniene ...
Boris Johnson, favoritul cursei pentru succesiunea Theresei May la conducerea guvernului de la Londra, înainte de a deveni șef al diplomației în țara sa a fost corespondent al ...
Președintele rus Vladimir Putin a declarat, joi, că nu vor exista schimbări fundamentale în atitudinea Occidentului față de Rusia, chiar dacă Moscova ar face concesii și ar fi de ...
Iranul a comis o „foarte mare eroare” prin doborârea avionului militar american, a declarat joi președintele Statelor Unite, Donald Trump, în contextul tensiunilor ...
Președintele Curții Constituționale a Republicii Moldova, Mihai Poalelungi, a demisionat din funcție.“Astăzi, 20 iunie 2019, Mihai Poalelungi și-a dat demisia din ...
Uniunea Europeană a prelungit joi cu o nouă perioadă de un an seria de sancțiuni adoptate pentru a riposta față de anexarea ilegală a Crimeii și Sevastopolului de ...
Pilotul Malaysia Airlines,care se afla la manșa avionului ce opera zborul MH370 prăbușit în urmă cu 5 ani,  ar fi fost suferit de depresie, lucru ce l-ar fi împins ...
Un bloc de nouă etaje s-a prăbușit miercuri seara în orașul Otaci din Republica Moldova. 46 de persoane, inclusiv 11 copii, au fost evacuate înainte de prăbușirea ...
Uniunea Europeană (UE) a decis, marți, să amâne până în luna octombrie decizia sa cu privire la angajarea de negocieri pentru aderare cu Macedonia de Nord și Albania, informează ...
„Patru ani în plus!”: Donald Trump și-a lansat, marți, în Florida, în strigătele mulțimii entuziaste, campania pentru 2020 în încercarea de a obține un nou mandat după ...
Rusia și China s-au opus, marți, unei inițiative americane vizând să blocheze livrările de petrol rafinat către Coreea de Nord, acuzată de Washington că și-a depășit cotele ...
Eurodeputata spaniolă Iratxe Garcia a fost aleasă, marți, la conducerea grupului social-democraților din Parlamentul European, unde a declarat că vrea să construiască „o ...
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a dat ordin responsabililor de la vârful armatei ruse să elaboreze un nou concept al modului de a conduce un război în timpurile moderne ...
Purtătorul de cuvânt al președinției Rusiei, Dmitri Peskov, a criticat miercuri ancheta autorităților olandeze privind prăbușirea în Ucraina a unei aeronave a companiei Malaysia ...
Donald Trump a intrat în mod oficial în cursa pentru un nou mandat la Casa Albă. Președintele și-a lansat campania electorală pentru al doilea mandat în Orlando, alături ...
Kina Tavary, un model american, a fost arestată pentru că și-a snopit iubitul în bătaie, în public.Între cei doi s-a iscat un scandal monstru pe străzile din New York, chiar ...
Justiția franceză a validat definitiv trimiterea în fața tribunalului corecțional a fostului președinte Nicolas Sarkozy, anchetat printre altele pentru ...
Kremlinul a considerat, luni, posibilă o scurtă discuție între președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump pe marginea summitului G20 din Japonia, dar nu ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Tehnologie
Arhiva