Tensiuni în Golf. Kuweitul intensifică pregătirea trupelor sale

166
Tensiuni în Golf. Kuweitul intensifică pregătirea trupelor sale - tensiuni-1568926433.jpg

Articole recomandate

Armata Kuweitului a ordonat, miercuri, trupelor sale "să intensifice pregătirea lor pentru luptă" pe fondul tensiunilor tot mai mari în regiunea Golfului, Statele Unite acuzând Iranul că se află în spatele unor atacuri contra infrastructurilor petroliere din Arabia Saudită, relatează AFP. 


Această decizie intervine în timp ce țara a lansat o anchetă în legătură cu informațiile despre intruziunea unei drone care ar fi survolat, sâmbătă, unul din palatele emirului. 


În aceeași zi, rebelii yemeniți houthi, sprijiniți de Iran, au revendicat atacuri împotriva a două instalații petroliere, provocând suspendarea a jumătate din producția saudită de țiței. 


"În fața escaladării situației din țară, statul-major al armatei Kuweitului anunță intensificarea pregătirii pentru luptă a unora dintre unitățile sale", a declarat armata, într-un comunicat publicat pe Twitter. "Armata desfășoară exerciții navale și aeriene pentru a atinge cel mai înalt nivel de pregătire și eficiență în luptă", a adăugat documentul. 


Kuweitul are frontiere terestre cu Irakul și Arabia Saudită și împarte frontiere maritime cu Iranul. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3202 secunde