Suedia a renunțat la anchetarea lui Julian Assange privind acuzația de viol

137
Suedia a renunțat la anchetarea lui Julian Assange privind acuzația de viol - julian-1574180383.jpg

Articole recomandate

Ancheta din Suedia care îl vizează pe fondatorul Wikileaks, Julian Assange, care se află acum într-o închisoare din Marea Britanie, nu va mai fi continuată, a anunțat marți procuratura suedeză, potrivit cotidianului The Guardian.


În 2010, Assange a fost acuzat de comiterea de agresiuni sexuale în Suedia. Cazul care a implicat o presupusă acuzație de viol a fost închis în 2017, dar a fost deschis la începutul anului 2019.


"Vreau să vă informez despre decizia mea de a nu mai continua cu investigația preliminară", a declarat într-o conferință de presă procurorul-șef adjunct Eva-Marie Persson.


"Evaluarea mea de ansamblu este că elementele probatorii au fost slăbite într-o asemenea măsură că nu mai există niciun motiv pentru a continua investigația", a explicat aceasta.




Decizia de marți vine după ce în luna iunie un tribunal suedez a hotărât că Assange - care neagă acuzațiile- nu ar trebui să fie arestat. În 2010, o femeie l-ar fi acuzat de că a violat-o.


Cu două luni înainte, australianul în vârstă de 48 de ani a fost alungat din ambasada Ecuadorului de la Londra, unde se afla din anul 2012. Imediat după aceea, acesta a fost arestat și se află în continuare în închisoare ispășind o pedeapsă de 50 de săptămâni în Londra pentru că a încălcat termenii eliberării condiționate din 2012.


Julian Assange, în vârstă de 48 de ani, este inculpat în SUA pentru 18 capete de acuzare, printre care conspirație în vederea accesului ilegal la informații păstrate în calculatoare guvernamentale și încălcarea legii anti-spionaj. Dacă va fi judecat și condamnat, el ar putea petrece zeci de ani în detenție.

Julian Assange a fost arestat pe 11 aprilie la Londra după ce Quito i-a revocat azilul diplomatic grație căruia fondatorul WikiLeaks a rămas timp de aproape șapte ani în ambasada ecuadoriană, unde se refugiase în 2012 pentru a nu fi extrădat în Suedia, unde era acuzat de viol, potrivit Agerpres.

Statele Unite îl acuză pe Assange că a pus în pericol surse prin dezvăluirea în 2010 de către WikiLeaks a unei cantități imense de documente militare și diplomatice clasificate.

Australianul, în prezent în detenție la Londra și vizat de o procedură de extrădare în SUA, este acuzat de 'complot' împreună cu fostul analist militar Bradley (ulterior Chelsea) Manning, aflat la originea acestei scurgeri fără precedent de documente.

În luna iunie, fostul ministru de interne britanic Sajid Javid a semnat un ordin ce permite extrădarea lui Assange în SUA.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4328 secunde