Sud-coreenii manifestează împotriva lui Donald Trump și în favoarea păcii

104
Sud-coreenii manifestează împotriva lui Donald Trump și în favoarea păcii - sudcoreenimanifesttrump-1509882104.jpg

Articole recomandate

Mii de sud-coreeni au manifestat, ieri, la Seul, în favoarea păcii și în semn de protest împotriva apropiatei vizite a președintelui american Donald Trump, relatează AFP.

Liderul de la Casa Albă este așteptat, marți, pentru o vizită de două zile în Coreea de Sud, în cadrul turneului pe care îl întreprinde în Asia, a cărui agendă este dominată de eforturile nucleare nord-coreene.

"Suntem împotriva războiului! Trebuie negociată pacea!" - au scandat manifestanții care au mărșăluit prin centrul capitalei sud-coreene.

"Trump și Kim (Jong-un, liderul nord-coreean) se folosesc de criza militară pentru propriile lor interese politice, în timp ce noi, sud-coreenii, tremurăm de frică", a declarat una dintre manifestante.

Organizatorii au estimat numărul participanților la acest marș la circa 5.000.

În paralel, militanți conservatori au organizat un marș, tot în capitală, pentru a-i ura bun-venit liderului de la Casa Albă și cerând desfășurarea de arme nucleare tactice americane în Coreea de Sud.

În capitala sud-coreeană au fost luate importante măsuri de securitate cu ocazia vizitei președintelui american de la 7-8 noiembrie. Trump va avea o întrevedere cu omologul său sud-coreean Moon Jae-in, pe care în trecut l-a acuzat de politică de conciliere față de Coreea de Nord, care se dotează cu arme nucleare, și va vizita o bază militară americană.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5256 secunde