Tensiuni ruso-ucrainene

SUA se pregătesc să trimită o navă de război în Marea Neagră

167
SUA se pregătesc să trimită o navă de război în Marea Neagră - sua-1544104644.jpg

Articole recomandate

Armata americană a început, miercuri, pregătirile pentru trimiterea unei nave de război în Marea Neagră pe fondul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina după recentul incident de lângă strâmtoarea Kerci, informează agenția de presă Xinhua, consultată de Agerpres.

Astfel, armata SUA a cerut Departamentului de Stat să notifice Turcia despre eventualul său plan de a trimite o navă militară în Marea Neagră, a anunțat CNN, citând mai mulți oficiali americani, care au afirmat că acest demers reprezintă "un răspuns" la confruntarea recentă între Rusia și Ucraina în apropiere de strâmtoarea Kerci, care face posibil accesul din Marea Neagră în Marea Azov.

"Statele Unite își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Convenției de la Montreux. Cu toate acestea, nu vom comenta despre natura corespondenței noastre diplomatice cu guvernul turc", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de CNN.

Potrivit Convenției de la Montreux semnată în 1936, navele țărilor neriverane sunt obligate să notifice Turcia în avans despre trecerea lor prin strâmtorile Bosfor și Dardanele, care leagă Marea Mediterană de Marea Neagră.

În conformitate cu prevederile acestei convenții, navele țărilor neriverane nu pot rămâne în Marea Neagră mai mult de 21 de zile.

La 25 noiembrie, trei nave ale Forțelor navale ucrainene - două vedete blindate și un remorcher - cu 24 de marinari au fost capturate de gărzile de coastă ruse în timp ce se pregăteau să intre în strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov, pe motiv că ar fi încălcat frontiera maritimă a Rusiei.

Marina ucraineană a calificat incidentul drept act de agresiune, declarând că a informat Moscova în avans despre trecerea navelor prin strâmtoarea Kerci.

În același timp, Rusia a declarat că nu a primit niciun fel de înștiințare de acest gen, iar navele ucrainene au ignorat somațiile gărzilor de coastă ruse.

Ministerul de Externe al Ucrainei a declarat, miercuri, că a lansat un apel țărilor semnatare ale Memorandumului de la Budapesta (1994) - Statele Unite, Marea Britanie și Rusia, trei țări care ar trebui să garanteze independența Ucrainei - pentru organizarea unor consultări urgente cu privire la tensiunea din strâmtoarea Kerci. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7051 secunde