Președintele Hassan Rouhani: „SUA ar trebui să ridice sancțiunile dacă vor să ajute Iranul”

de Cuget Liber Marţi, 24 Martie 2020 194
Washingtonul ar trebui să ridice sancțiunile dacă SUA doresc să ajute Iranul să stopeze epidemia de coronavirus, a declarat, ieri, președintele iranian Hassan Rouhani, adăugând că Teheranul nu intenționează să accepte oferta de ajutor umanitar din partea administrației americane, potrivit Reuters.

„Liderii americani mint... Dacă vor să ajute Iranul, este suficient să ridice sancțiunile... Atunci vom putea face față epidemiei de coronavirus”, a declarat Rouhani, într-un discurs televizat.

Iranul este națiunea din Orientul Mijlociu cea mai afectată de epidemia de coronavirus, cu aproape 1.700 de decese și peste 21.000 de persoane contaminate. Potrivit Ministerului Sănătății iranian, o persoană moare de acest virus la fiecare 10 minute.

Washingtonul a oferit asistență umanitară Iranului, inamicul său de multă vreme, dar autoritatea supremă a țării, ayatollahul Ali Khamenei, a respins, duminică, această ofertă.

Tensiunile între cele două țări s-au accentuat din 2018, când președintele Donald Trump a retras SUA din acordul încheiat în 2015 între Iran și șase puteri occidentale cu privire la programul nuclear al acestuia și a reinstituit sancțiuni care au sufocat economia iraniană.



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei