Statele Unite au autorizat vânzarea de avioane F-35 către Polonia

241
Statele Unite au autorizat vânzarea de avioane F-35 către Polonia - stateleunite-1568316702.jpg

Articole recomandate

SUA au anunțat, miercuri, că au aprobat vânzarea a 32 de avioane stealth de ultimă generație F-35 către Polonia, în sumă de 6,5 miliarde de dolari. Tranzacția ar putea alimenta tensiunile cu Moscova, notează AFP. 


Acordul prevede vânzarea a 32 de avioane de vânătoare fabricate de Lockheed Martin și 33 de reactoare F-135 Pratt and Whitney, însoțite de armamentul și sistemele de navigație necesare, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat. 
Prin onorarea acestei comenzi a Varșoviei, anunțată în iunie, cu prilejul vizitei președintelui polonez Andrzej Duda la Washington, Statele Unite vor să "echipeze un aliat cheie al NATO cu avionul de vânătoare cel mai avansat din lume" și "să-i reducă dependența de echipamentele rusești depășite", a comentat un oficial din Departamentul de Stat. 


Polonia se numără printre țările membre ale NATO care alocă cel puțin 2% din PIB pentru apărare. Varșovia a fost de acord în 2017 să crească treptat cheltuielile pentru apărare, de la 2% la 2,5% din PIB, ceea ce înseamnă că bugetul anual ar trebui să se majoreze de aproape două ori, până la circa 80 de miliarde de zloți (21 de miliarde de dolari) până în 2032.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3948 secunde