Statele membre și Parlamentul European nu au reușit să ajungă la un acord privind bugetul UE pe 2020

122
Statele membre și Parlamentul European nu au reușit să ajungă la un acord privind bugetul UE pe 2020 - architecturebuildingskyscraperto-1573896025.jpg

Articole recomandate

Statele membre UE și Parlamentul European nu au reușit să ajungă la un acord privind bugetul Uniunii Europene pe 2020, după ore de negocieri care s-au întins până târziu în noaptea de vineri spre sâmbătă, relatează DPA.

Principalul motiv de discordie în negocieri este că statele membre au convenit între ele în cadrul Consiliului UE asupra unui buget de 153,1 de miliarde de euro pentru anul viitor, în timp ce parlamentarii europeni vor un buget mai ambițios, cu cheltuieli de 159,1 miliarde de euro.

Cele două părți au timp până luni la miezul nopții (23.00 GMT) pentru a ajunge la un compromis asupra bugetului pe anul viitor, în caz contrar Comisia Europeană fiind nevoită să avanseze o nouă propunere.

Bettina Hagedorn, secretar de stat în Ministerul german al Finanțelor, a declarat că e optimistă că nu se va ajunge la întocmirea unei noi propuneri, afirmând că cele două părți "nu mai sunt foarte departe" în pozițiile lor.

Ea a mai spus că există un acord general de a spori alocările pentru combaterea schimbării climatice, cercetare și dezvoltare și abordarea provocărilor legate de migrație. Chestiunile rămase vor fi probabil depășite, a adăugat ea.

Monika Hohlmeier, membră a Parlamentului European, a părut și ea optimistă, potrivit DPA. "Simțim că avem obligația de a livra până luni", a spus ea, exemplificând schimbarea climatică, politicile pentru tineret și digitalizarea drept priorități parlamentare.

Statele membre UE au rezervat o mare parte din buget pentru circumstanțe neprevăzute, în parte pentru a acoperi costul economic al unui eventual Brexit fără acord dar și pentru cazul în care Turcia are nevoie de fonduri UE suplimentare pentru a-i găzdui pe refugiați.

Pe de altă parte, PE ar vrea să fie cheltuiți mai mulți bani pentru combaterea schimbării climatice, crearea de locuri de muncă, cercetare și programe care oferă oportunități pentru tineri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 16 Noiembrie 2019
Stire din Actual : Avionul prezidențial, aterizare de urgență
Pagina a fost generata in 2.1376 secunde