Spania și Franța propun centre de debarcare pentru imigranți pe pământ european

270
Spania și Franța propun centre de debarcare pentru imigranți pe pământ european - spania-1529841832.jpg
Franța și Spania propun înființarea pentru migranți a unor "centre închise de debarcare pe pământ european, de unde să se gestioneze situația acestora și apoi să fie repartizați către țările Europei, a declarat, sâmbătă, președintele francez Emmanuel Macron, evocând o soluție diferită și complementară" la criza care divizează Europa, informează agenția AFP, consultată de Agerpres. 


"Avem nevoie de o cale clară a solidarității, nu de o gestionare a situației de la caz la caz", a declarat Emmanuel Macron la Paris, la încheierea unei întâlniri, la Palatul Elysee, cu șeful guvernului spaniol, socialistul Pedro Sanchez. 


Macron a explicat că propunerea sa, abordată deja cu cancelarul german Angela Merkel, constă în crearea unor "centre închise pe pământ european" în care să fie gestionate cererile solicitanților de azil. În prezent, nu există practic centre închise unde să fie gestionate dosarele migranților sosiți în Europa, cu excepția celor câteva cazuri rare în Grecia și Italia, sub administrația Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR). 


Propunerea franco-spaniolă prevede o acțiune la scară mai mare cu centre închise în "țările cele mai apropiate de locul debarcării", unde migranții ar urma să rămână în timp ce cererile lor de azil sunt analizate. 


"Odată debarcați pe pământ european, suntem favorabili înființării unor centre închise conform UNHCR, cu mijloace europene care să permită o solidaritate financiară imediată, o gestionare rapidă a dosarelor, o solidaritate europeană pentru ca fiecare țară să preia într-o manieră organizată persoanele care au dreptul la azil", a explicat Macron, într-o conferință de presă comună cu premierul spaniol. 


Pentru migranții care nu au dreptul la azil, Macron a subliniat necesitatea de a avea "solidaritate europeană și eficiență în returnarea acestor persoane către țările lor de origine și în niciun caz către țările de tranzit". "Este o soluție care promovează cooperarea și care respectă dreptul. Trebuie să avem principiile noastre și să nu ne lăsăm influențați de extreme", a adăugat el.
Totodată, Macron s-a pronunțat în favoarea sancțiunilor financiare împotriva țărilor Uniunii Europene care refuză să primească migranți. "Nu putem avea țări care beneficiază din greu de solidaritatea UE și care își revendică din greu egoismul național atunci când vine vorba despre subiectul imigrației", a avertizat Macron. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4411 secunde