Regatul Unit rămâne un partener pentru Uniunea Europeană

129
Regatul Unit rămâne un partener pentru Uniunea Europeană - ddd-1580461630.jpg

Articole recomandate

Regatul Unit, care părăsește vineri Uniunea Europeană, rămâne "un partener" și "o țară prietenă", dar UE va fi "foarte lucidă și foarte fermă" în negocierile sale cu Londra, a afirmat președintele Consiliului European, Charles Michel, relatează AFP, potrivit Agerpres. "Mesajul pe care îl dăm pentru aceste negocieri care vor demara pentru a stabili viitoarea relație dintre Europa și Regatul Unit este foarte simplu: vrem să păstrăm o relație cât mai strânsă posibil în toate domeniilor, însă cu cât Marea Britanie va dori să se îndepărteze de standardele europene, cu atât mai puțin va avea acces la piața internă europeană", a atras el atenția la RTL.

"Când nu mai aparții clubului Uniunii Europene, există consecințe", a spus el. "Marea Britanie nu este un adversar, ci este un partener, o țară prietenă", dar "suntem foarte lucizi și foarte fermi: dacă Marea Britanie va dori să dezvolte o strategie de dumping pentru a încerca să facă rău economiilor europene, nu vom accepta acest lucru", a insistat Michel.

Londra vrea ca negocierile pentru stabilirea viitoarelor legături cu UE în materie comercială, de securitate sau de pescuit să se finalizeze într-un timp record, până la sfârșitul anului, și exclude orice prelungire a tranziției după 2020. "Este un interval scurt", a subliniat Charles Michel. "Știm că este o posibilitate, atât timp cât cele două părți o doresc, și este prea devreme să spunem astăzi că vrem prelungirea perioadei de negociere. Vom vedea pe parcurs ce atitudine vom adopta", a declarat el. "Faptul că pentru prima dată de la crearea Uniunii Europene o țară importantă, Regatul Unit, decide să iasă, este un moment mai de grabă trist", a comentat președintele Consiliului European.

Totuși, a adăugat el, "tratatul de despărțire care a fost semnat în urmă cu puțin timp sună ca un ceas deșteptător pentru Uniunea Europeană". Țările europene "sunt gata să își suflece și mai mult mânecile în încercarea de a coopera mai strâns, de a lucra împreună pentru a deveni mâine campionii economiei verzi (...), pentru a progresa în materie de agendă digitală și (...) pentru a ne controla și mai mult securitatea", a mai spus el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3701 secunde