Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Actual

Putin și Zelenski au discutat despre un nou schimb de prizonieri

Ştire online publicată Luni, 17 Februarie 2020

Președinții rus și ucrainean, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, au discutat despre un nou schimb de prizonieri între Kiev și separatiștii pro-ruși, după cele care au avut loc în septembrie și în decembrie anul trecut, a anunțat Kievul, transmite AFP.

Cei doi șefi de stat au evocat telefonic „eliberarea de cetățeni ucraineni deținuți” în teritoriile separatiste din estul Ucrainei și în Crimeea, precum și în Rusia, a indicat într-un comunicat președinția ucraineană.

Putin și Zelenski au vorbit de asemenea despre pregătirea unei noi întâlniri în „formatul Normandia”, după cea de la Paris din decembrie, la care au participat cei doi lideri, cu mediere franco-germană.

Respectiva reuniune, care a fost și prima dintre președintele rus și cel ucrainean, a fost urmată de un schimb de deținuți între Kiev și separatiștii pro-ruși ce a implicat circa 200 de prizonieri. Operațiunea a marcat o nouă detensionare a conflictului armat, care în prezent este în mare parte înghețat, dar care s-a soldat din 2014 cu peste 13.000 de morți.

În septembrie anul trecut, Kievul și Moscova au schimbat alți 70 de deținuți, iar Rusia a predat Ucrainei nave de război ce fuseseră sechestrate. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Rusia a blocat, miercuri, un proiect de rezoluție britanic asupra Libiei ce urmează să fie supus unui vot în Consiliul de Securitate al ONU, potrivit unor surse diplomatice ...
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat, sâmbătă, că Rusia „va continua să încerce să destabilizeze” democrațiile occidentale amestecându-se în alegeri și ...
Alte ştiri din sectiunea Actual
Guvernul Macedoniei de Nord a prezentat, marți, noi măsuri menite să atenueze impactul crizei de coronavirus, acestea incluzând un sprijin financiar pentru companiile private care ...
Turcia a expediat, ieri, transporturi de materiale medicale către Spania și Italia, cele două țări europene cel mai grav afectate de pandemia de coronavirus, transmite AFP. Un ...
Măsurile luate în Olanda pentru a limita răspândirea noului coronavirus au dus la înjumătățirea ratei infectărilor, dar trebuie să fie continuate pentru a fi cu adevărat ...
Austria va primi pacienți francezi contaminați cu Covid-19, devenind prima țară care nu are frontieră cu Franța unde vor fi transferați bolnavi din regiunea de est, au afirmat ...
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a declarat, marți, că planeta nu reușește să lupte coordonat împotriva coronavirusului și a lansat un plan ...
O echipă de oameni de știință din China a anunțat că a izolat mai mulți anticorpi pe care îi consideră "extrem de eficienți" la blocarea capacității noului coronavirus de a ...
Există un risc de "penurie alimentară" pe piața mondială din cauza perturbărilor legate de COVID-19 în comerțul internațional și căile de aprovizionare alimentară, au avertizat ...
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a lansat, luni, populației un apel la donarea de bani în vederea combaterii efectelor pandemiei noului coronavirus anunțând că va dona ...
Finlanda va extinde pe 13 aprilie cu o lună, până pe 13 mai, aplicarea majorității măsurilor destinate ținerii sub control a focarului epidemiei de Covid-19, a declarat, luni ...
Statele Unite vor trimite Italiei echipamente medicale în valoare de 100 de milioane de dolari, a anunțat, luni, președintele Donald Trump, în cadrul conferinței de presă zilnice ...
Camera inferioară a Parlamentului rus (Duma) și-a dat acordul inițial, ieri, pentru o propunere legislativă care îi va permite premierului să declare stare de urgență din cauza ...
Ministrul de Externe spaniol Arancha Gonzalez a propus, ieri, creșterea bugetului Uniunii Europene pentru a putea reduce efectele crizei cauzate de epidemia Covid-19, transmite ...
Spania a înregistrat, în noaptea de luni spre marți, încă 849 de decese din cauza coronavirusului, un nou maxim și cel mai sumbru bilanț zilnic de la izbucnirea epidemiei ...
Ministrul Sănătății din Bulgaria a emis un nou ordin care impune folosirea măștilor de protecție de către populație, în ciuda faptului că stocurile sunt ...
Guvernul rus a propus, ieri, extinderea la întreaga țară a carantinei obligatorii aplicată de capitala Moscova în efortul de a opri răspândirea coronavirusului, relatează EFE ...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a lansat, duminică, un apel la „o pauză umanitară a luptelor” în Afganistan, țară foarte afectată, conform lui, de ...
Marea Britanie nu va putea reveni la o viață normală mai devreme de șase luni sau mai mult din cauza pandemiei cu noul coronavirus, dar măsurile de izolare completă decise în urmă ...
Forțele armate ale Germaniei au început să retragă o parte din militarii desfășurați în Irak pe fondul pandemiei de coronavirus, transmite DPA. Comandamentul Operațiunilor ...
Uniunea Europeană va întâmpina probleme existențiale în cazul în care nu dă dovadă de solidaritate în criza privind epidemia Covid-19, a afirmat, duminică, secretarul de stat ...
Opt țări europene aveau peste 10.000 de cazuri confirmate de coronavirus pe teritoriile lor până duminică, 29 martie 2020. În afară de Italia, Spania, Germania, Franța ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva