Problemă la bordul unui avion american. Ce soluție au ales piloții!

203
Problemă la bordul unui avion american. Ce soluție au ales piloții! - 12-1579077948.jpg

Articole recomandate

Un Boeing al companiei americane Delta Air Lines, confruntat marți cu o problemă tehnică la bord, și-a golit rezervoarele cu carburant deasupra suburbiilor Los Angeles, afectând ușor în jur de 20 de copii și peste zece adulți care se aflau în curtea unei școli elementare, informează AFP, preluată de Agerpres.

Zborul Delta 89, un Boeing 777 cu destinația Shanghai (China), 'a avut probleme la un motor' la scurt timp după decolare, situație ce a forțat aparatul să se întoarcă pe aeroportul din Los Angeles, a declarat agenției franceze de presă un purtător de cuvânt al Delta Air Lines. Aeronava a aterizat fără probleme în jurul orei locale 12:00, dar înainte de aceasta a aruncat carburant - 'așa cum prevede procedura normală' - cu scopul de a ușura avionul în vederea unei aterizări de urgență, a asigurat același purtător de cuvânt.

Carburantul a căzut mai ales peste o școală elementară din Cudahy, la 25 km est de aeroport.

Serviciile de intervenție rapidă care au sosit imediat la locul incidentului au acordat asistență unui număr de circa 20 de copii și 11 adulți care s-au plâns de iritații ale pielii sau de probleme respiratorii, dar 'în niciunul dintre cazuri nu a fost necesară spitalizarea', au subliniat pompierii, confirmând că substanța în cauză era într-adevăr carburant de avion.

Direcția pentru educație din Los Angeles a precizat că elevii și personalul didactic se aflau în curtea școlii în momentul incidentului. Este 'posibil să fi fost stropiți cu carburant sau să fi inhalat vapori', menționează instituția într-un comunicat, în care precizează că imediat s-a apelat la serviciile de urgență.

Carburantul, aruncat 'de la o altitudine relativ mică', potrivit pompierilor, a căzut de asemenea pe o altă școală din sudul Los Angeles, aparent fără efecte considerabile asupra sănătății elevilor sau personalului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5766 secunde