Președintele Trump anunță retragerea SUA din tratatul INF cu Rusia

236
Președintele Trump anunță retragerea SUA din tratatul INF cu Rusia - presedintele-1540124848.jpg

Articole recomandate

Statele Unite se vor retrage unilateral din tratatul cu Rusia privind forțele nucleare intermediare (INF), a anunțat, sâmbătă, președintele american Donald Trump, citat de DPA.

Tratatul INF a fost semnat în 1987 de președintele SUA Ronald Reagan și de liderul Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, iar ulterior preluat de Rusia, ca succesoare a URSS.

Aflat în Nevada, în campanie pentru alegerile parțiale pentru Congresul SUA, Trump a declarat presei, referitor la INF: "Vom rezilia tratatul și ne vom retrage". Întrebat de ziariști ce consecințe practice va avea decizia, el a răspuns: "Va trebui să dezvoltăm aceste arme".

Consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, John Bolton, a plecat spre Moscova, pentru a discuta decizia președintelui.

O sursă din ministerul de Externe al Rusiei a declarat agenției TASS că Statele Unite intenționau de multă vreme să denunțe tratatul și că "au erodat intenționat și treptat baza contractuală". Aceeași sursă a apreciat că decizia este în concordanță cu politica SUA de "retragere din acordurile legale internaționale care impun obligații egale tuturor partenerilor" și se bazează pe "visul despre o lume unipolară" al americanilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4612 secunde