Poveste șocantă. Poloneză gravidă, sechestrată și maltratată de doi români

448
Poveste șocantă. Poloneză gravidă, sechestrată și maltratată  de doi români - femeiecaptiva-1471435550.jpg

Articole recomandate

Doi români, tată și fiu, au fost condamnați la 20 de luni, respectiv trei ani de închisoare, pentru că au ținut ca sclavă personală o poloneză însărcinată, obligată să muncească câte 12 ore pe zi sub amenințarea că, în caz contrar, va fi dusă la un bordel, relatează Daily Mail.

Ioan Berlan, de 47 de ani, și Reni Parczewski, de 25 de ani, au ademenit-o pe femeie în locuința lor din Tottenham cu promisiunea că îi vor furniza un serviciu și un loc de cazare. Dar victima a fost ținută în condiții deplorabile și obligată să muncească de la 9.00 la 21.00, în fiecare zi. Potrivit publicației, ea a fost amenințată cu "consecințe grave" dacă nu menține locuința "fără pată".

La o zi după ce femeia a pierdut sarcina, ea a fost nevoită să se întoarcă la muncă, bărbații spunându-i că este "inutilă", întrucât sperau să primească alocație pentru creșterea copilului.

Victima poloneză a fost ținută în locuința celor doi între luna decembrie a anului trecut și până în februarie acest an, informează tribunalul.

"Era o femeie vulnerabilă, care nu se simțea foarte bine. Ei știau despre problemele ei medicale, pentru că au dus-o la spital, dar a doua zi a trebuit să se întoarcă iar la atribuțiile ei de menajeră. A fost forțată să lucreze în casă ca servitoare. I s-a spus că, dacă nu curăță bine casa, vor exista consecințe grave", a spus procurorul Andrew Frymann.

Procurorul a dat citire unei declarații a victimei, în care ea se plânge că a fost tratată ca o "jucărie" și numită "târfă".

"Nu puteam să plec nicăieri, eram servitoarea lor. Am ajuns la concluzia că trebuie să fug sau urma să fiu o servitoare pentru restul vieții mele", a menționat femeia în declarația pentru instanță.

Tânăra poloneză a declarat poliției că Parczewski a amenințat-o că o va duce la Birmingham ca să lucreze ca prostituată într-un bordel, fapt care explică sporul de pedeapsă pe care a primit-o tânărul. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5608 secunde