Popularii spanioli recâștigă primăria Madridului cu ajutorul liberalilor

204
Popularii spanioli recâștigă primăria Madridului cu ajutorul liberalilor - popularii-1560793368.jpg

Articole recomandate

Partidul Popular spaniol (PP) a recâștigat, sâmbătă, primăria capitalei Madrid, după ce timp de trei ani aceasta a fost condusă de socialiști, popularii încheind cu liberalii formațiunii Ciudadanos un pact sprijinit și de formațiunea de extremă-dreapta Vox, sprijin calificat de socialiști drept "foarte lamentabil", transmite agenția EFE. 


Jose Luis Martinez-Almeida, capul de listă al PP la alegerile municipale din 26 aprilie, va fi primar al Madridului, în timp ce postul de viceprimar îi revine candidatei partidului Ciudadanos, Begona Villacis. Întrucât PP și Ciudadanos nu au majoritate, popularii au negociat cu partidul de extremă-dreapta Vox pentru a obține sprijinul celor patru consilieri municipali ai acestuia, deși Ciudadanos a refuzat să discute cu Vox. 


Însă faptul că liberalii au acceptat susținerea extremei-drepte, deși declarativ insistă că s-au înțeles numai cu popularii, nu este ceva nou, aceeași formulă politică fiind folosită în luna ianuarie pentru formarea guvernului regional din Andaluzia.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.901 secunde