Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Actual

Petiția pentru demisia lui Zelenski, calificată drept glumă

Ştire online publicată Sâmbătă, 25 Mai 2019

Șeful Administrației prezidențiale de la Kiev, Andrii Bohdan, a calificat, vineri, drept o „glumă amuzantă” petiția înregistrată pe site-ul președinției care a adunat circa 25.000 de semnături pentru demisia noului președinte ucrainean Volodimir Zelenski, învestit în funcție de doar patru zile, informează agenția de presă Ukrinform. 

„Noi considerăm petiția drept o glumă. Chiar o glumă amuzantă”, a spus Bohdan într-o intervenție la postul de televiziune local „1+1”. „Astfel de petiții nu constituie un temei pentru a reacționa pe calea încetării atribuțiilor prezidențiale”, a explicat el. 
În opinia sa, petiția demonstrează că există o parte a populației care nu este de acord cu primele măsuri ale noului președinte ucrainean. 

Conform Ukrinform, pe site-ul președinției Ucrainei a fost înregistrată la 22 mai o petiție electronică privind demisia lui Volodimir Zelenski. În mai puțin de o zi, aceasta a adunat 25.000 de semnături necesare pentru ca documentul să poată fi examinat. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Ucraina a înființat un număr total de 101 secții de votare în străinătate pentru alegerile prezidențiale programate să aibă loc la 31 martie, anunță Comisia Electorală Centrală ...
Actorul Volodimir Zelenski și președintele în exercițiu al Ucrainei, Petro Poroșenko, se mențin pe primele două poziții la alegerile prezidențiale de duminică, după numărarea a ...
Oficiul național de luptă împotriva corupției din Ucraina (NABU, acronimul ucrainean) a anunțat, ieri, începerea urmăririi penale împotriva președintelui Radei Supreme ...
Alte ştiri din sectiunea Actual
''Dacă aveți vești proaste, nu veniți!'', le-a transmis vineri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, liderilor care doresc să ia cuvântul luni la One Planet Summit ...
Un bărbat din SUA s-a înecat în timp își cerea iubita în căsătorie de sub apă. Steven Weber, se afla în vacanță în Tanzania alături de prietena sa, Kenesha Antoine ...
Prințul Andrew al Marii Britanii este acuzat din nou de abuzuri sexuale, în complicitate cu miliardarul american Jeffrey Epstein, de o femeie care a acordat un interviu ...
Șeful diplomației Mohammad Javad Zarif a plecat, vineri dimineață, spre New York, unde va asista la reuniunea Adunării Generale a ONU, conform anunțului făcut de ministerul de ...
Uniunea Europeană și Londra nu sunt aproape de a ajunge la un acord care să reglementeze situația frontierei irlandeze post-Brexit, dar starea de spirit s-a îmbunătățit, a ...
Descendenții victimelor nazismului, care au fost nevoiți să fugă din Austria din cauza persecuțiilor Celui de-al Treilea Reich, vor putea în curând să obțină cetățenia austriacă ...
Afluxul de migranți din Turcia spre Grecia a ajuns deja la un maxim pentru ultimii trei ani, dar Atena se așteaptă ca ritmul sosirilor să crească și mai mult, a declarat, joi, un ...
Vicepreședintele SUA, Mike Pence, s-a întâlnit, miercuri, cu premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu ministrul de Interne, Andrei Năstase. În cadrul întâlnirii care a avut ...
Un bebeluș din SUA a murit după ce mama sa l-a drogat ca acesta să adoarmă.Cauza oficială a morții bebelușului este intoxicare severă cu fentanyl, un opiaceu de ...
Furtuna tropicală Imelda a adus ploi torențiale în zona Houston, statul Texas, provocând moartea a cel puțin două persoane, în timp ce salvatori în bărci au scos sute de persoane ...
Ministerul Afacerilor Externe atenționează românii care se află sau vor să călătorească în Spania, că zilele următoare zborurile ar putea fi afectate din cauza grevelor ...
Președintele francez Emmanuel Macron și premierul italian Giuseppe Conte s-au declarat de acord, miercuri, pentru un „mecanism automat” de repartizare a migranților ...
Președintele american Donald Trump și-a exprimat, miercuri, consternarea față de costurile implicate de funcționarea unei închisori controversate de la baza militară Guantanamo ...
Atacurile care au vizat infrastructuri petroliere din Arabia Saudită au fost într-adevăr comise de Iran și aprobate de ayatollahul Ali Khamenei, ghidul suprem iranian, a informat ...
Armata Kuweitului a ordonat, miercuri, trupelor sale „să intensifice pregătirea lor pentru luptă” pe fondul tensiunilor tot mai mari în regiunea Golfului, Statele ...
Parlamentarii europeni au aprobat, miercuri, cu o majoritate covârșitoare, o rezoluție care exclude orice acord de Brexit care nu include nicio formă de „backstop” ...
Matthew Caruana Galizia, fiul jurnalistei de investigație ucise în Malta, a salutat alegerea Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului UE.”E bine că această ...
Președintele american, Donald Trump, a părut să se distanțeze de premierul israelian în exercițiu, Benjamin Netanyahu, afirmând, în contextul scrutinului parlamentar, că ...
Un avion militar belgian de tipul F-16 s-a prăbușit joi dimineață în vestul Franței, fără a provoca victime, dar unul dintre cei doi piloți a rămas suspendat de o linie de înaltă ...
Un bărbat înarmat a blocat miercuri un pod strategic în Kiev, amenințând că îl va arunca în aer, a anunțat poliția, care a izolat cartierul, potrivit AFP și agențiilor de presă ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva