Peste jumătate de milion de refugiați au obținut azil în Uniunea Europeană

153
Peste jumătate  de milion de refugiați au obținut azil în Uniunea Europeană - refugiati-1524147604.jpg

Articole recomandate

Peste jumătate de milion de refugiați au obținut azil în Uniunea Europeană în 2017, ceea ce înseamnă cu 25% mai puțin față de anul precedent, a anunțat, ieri, Oficiul de statistică al blocului comunitar Eurostat. Cei mai mulți dintre ei - peste 60% - au primit azil în Germania, informează Reuters și dpa.

Din totalul de 538.000, cei mai mulți dintre solicitanții de azil care au primit răspuns favorabil în 2017 au fost cetățeni sirieni (175.800), urmați de afgani (100.700) și irakieni (64.300).

În privința statelor de primire, Germania se află pe primul loc ca număr de solicitări de azil admise, urmată de Austria și Suedia. Cele mai puține solicitări de azil acceptate au fost înregistrate în Slovacia, Republica Cehă și Polonia.

Cel mai mare număr de răspunsuri favorabile l-au obținut sirienii și eritreenii, cu nouă din 10 solicitări de azil aprobate, iar cel mai mic migranții din Albania și Kosovo.

Cele mai multe răspunsuri pozitive la solicitări de azil le-a dat Germania - 325.400, urmată de Franța (40.600), Italia (35.100), Austria (34.000) și Suedia (31.200).

În România au obținut azil anul trecut 1330 de migranți, majoritatea sirieni, urmați de irakieni și afgani. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5055 secunde