Pavel Filip anunță mutarea ambasadei R. Moldova de la Tel Aviv la Ierusalim

111
Pavel Filip anunță mutarea ambasadei R. Moldova de la Tel Aviv la Ierusalim - filip-1560290573.jpg

Articole recomandate

Pavel Filip a anunțat că Republica Moldova își va muta ambasada în Israel din Tel Aviv la Ierusalim. Filip acționează în continuare ca premier, chiar dacă Parlamentul a votat un nou guvern, condus de Maia Sandu, și a fost numit de Curtea Constituțională președinte interimar.
 
"Un proiect asupra căruia s-a lucrat de mai mult timp este despre transferarea Ambasadei Republicii Moldova din Tel Aviv la Ierusalim", a spus Pavel Filip, potrivit deschide.md.


De asemenea, Filip a anunțat că a aprobat de urgență și oferirea unui teren pentru ambasada SUA.


Cele mai multe țări din Uniunea Europeană, cu care Moldova are un acord de asociere, au decis să-și păstreze ambasada la Tel Aviv.


 
România a făcut notă discordantă prin declarațiile fostului președinte al PSD, Liviu Dragnea, și premierului Viorica Dăncilă, care s-au pronunțat pentru mutarea ambasadei la Ierusalim. Președintele Klaus Iohannis a spus însă că nu a fost luată o asemenea decizie.


Potrivit șefului statului, declarațiile privind mutarea ambasadei au costat România un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU.


"O serie de declarații politice nediplomatice, iresponsabile și contraproductive, contrare unor poziții tradiționale de politică externă ale statului, formulate fără mandat și în afara competențelor lor de unii reprezentanți de nivel înalt ai autorităților române - față de care Președintele României a luat poziție fermă la momentul producerii lor - au condus la alienarea sprijinului deja exprimat de unele state partenere și la reticență față de candidatura României. Eforturile diplomatice depuse au fost, astfel, boicotate, fiind creată impresia, eronată pe fond, a unei lipse de predictibilitate a României față de dosare de politică externă importante, sensibile și complexe", a arătat șeful statului.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7044 secunde