Patru ani de la protestele violente de la Chișinău

123

Articole recomandate

Ieri, s-au împlinit patru ani de la protestele anticomuniste de la Chișinău, soldate cu devastarea președinției și parlamentului, cel puțin o persoană decedată și sute de tineri arestați, care au acuzat că au fost torturați de polițiști în timpul detenției. Deși atât fosta, cât și actuala guvernare de la Chișinău s-au declarat interesate de depistarea adevăraților autori ai acestor acțiuni, până acum nu există nicio versiune oficială în acest sens.

Considerate ca fiind unul din principalele impulsuri care au contribuit la venirea actualei conduceri de la Chișinău la putere, după mai bine de opt ani de guvernare comunistă, protestele din aprilie 2009 nu mai atrag atenția autorităților, chiar dacă această dată a fost declarată de parlament Ziua Libertății. În acest an, în centrul Chișinăului au avut loc doar câteva manifestări la care au participat conducerea Primăriei Chișinăului și reprezentanți ai Partidului Liberal, precum și un miting de protest coordonat de o organizație de tineri creată recent.

Procuratura Generală a anunțat că, din cele peste 70 de cauze penale pornite împotriva celor care au maltratat protestatarii, au fost condamnați 14 polițiști. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4276 secunde