Parlamentul European are un nou președinte

132
Parlamentul European are un nou președinte - parlamenteuropeanjpegs2boanijlr1-1562155836.jpg

Articole recomandate

Europarlamentarul socialist David Sassoli a fost ales miercuri președinte al Parlamentului European (PE) pentru următorii doi ani și jumătate, informează Reuters.

În vârstă de 63 de ani, Sassoli a obținut o majoritate simplă în a doua rundă de vot desfășurată în prima sesiune plenară a Parlamentului European, el primind 345 de voturi. Au mai candidat pentru acest post conservatorul ceh Jan Zahradil, care a obținut 160 de voturi în turul doi, eurodeputata ecologistă germană Ska Keller, 119 voturi, și deputata spaniolă Sira Rego, din grupul de extremă stânga GUE/NGL, 43 de voturi.

Fost jurnalist din Florența, Sassoli a fost europarlamentar și în ultimele două legislaturi. ''Trebuie să avem curajul să relansăm proiectul nostru de integrare, trebuie să facem Uniunea noastră să evolueze'' pentru a o face mai reactivă față de cetățeni, a declarat el în hemiciclul de la Strasbourg imediat după anunțul alegerii sale.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat marți, la finalul summitului maraton la care liderii europeni au convenit asupra nominalizărilor pentru posturile-cheie în instituțiile UE, că aceștia doresc ca funcția de președinte al PE să fie împărțită între socialiști și populari, câte doi ani și jumătate pentru fiecare.

Conform compromisului la care au ajuns liderii europeni, două femei și doi bărbați vor prelua principalele posturi de conducere în instituțiile UE. Astfel, președinția Comisiei Europene va reveni actualului ministru german al apărării, Ursula von der Leyen, membră a partidului Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și reprezentată a Partidului Popular European (PPE), conducerea Băncii Centrale Europene va fi preluată de franțuzoaica de centru-dreapta Christine Lagarde, actuala șefă a Fondului Monetar Internațional, în timp ce ministrul spaniol de externe, socialistul Josep Borrell, va conduce diplomația europeană, iar premierul belgian, liberalul Charles Michel, va fi președintele Consiliului European.

Ursula von der Leyen, a cărei nominalizare mai trebuie validată și de Parlamentul European în urma unui vot prevăzut pentru jumătatea lunii iulie, este așteptată miercuri după-amiază la Strasbourg. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5054 secunde