Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Actual

ONU, îngrijorată de grațierile acordate de Trump unor militari acuzați de crime de război

Ştire online publicată Joi, 21 Noiembrie 2019

Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a criticat vehement, marți, decizia președintelui american de a grația trei militari acuzați de crime de război, calificând-o drept „un semnal îngrijorător”, informează AFP. 

„Suntem foarte îngrijorați de recentele grațieri acordate de președintele american pentru trei militari americani acuzați de crime de război”, a declarat un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat, Rupert Colville, în timpul unei conferințe de presă la Geneva. „Aceste trei cazuri constituie grave încălcări ale dreptului internațional umanitar, dovedite sau presupuse”, a subliniat el. 
Președintele american Donald Trump a grațiat, vineri, doi militari judecați în cazuri de crime de război și i-a redat gradul unui al treilea. Decizia de vineri a venit în pofida unor obiecții chiar la Pentagon și din rândul armatei, dar a fost susținută de conservatori, inclusiv de parlamentarii republicani. 

Cele trei cazuri ale lui Clint Lorance, Mathew Golsteyn și Edward Gallagher nu au legătură unul cu altul. Două au avut loc în Afganistan, iar al treilea în Irak. Gallagher a fost achitat în iulie de cea mai mare parte din acuzații, dar a fost condamnat pentru o infracțiune mai puțin gravă și a fost retrogradat. Prin decizia de vineri, Trump i-a redat gradul pe care îl deținea anterior.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Președintele american Donald Trump a anunțat, sâmbătă, că transcriptul unei a doua convorbiri telefonice cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski ar putea fi publicat în ...
Ieri dimineață, la sediul Ministerului Apărării Naționale, a avea loc ceremonia de decorare a Drapelului de luptă al Statului Major al Apărării cu Ordinul Serviciul ...
Ministrul Apărării naționale, Nicolae Ionel Ciucă, a luat parte, vineri, 15 noiembrie, la ceremonia aniversară a Colegiului Național Militar „Ștefan cel ...
Alte ştiri din sectiunea Actual
Șeful diplomației franceze a declarat că se așteaptă la negocieri tensionate între Uniunea Europeană și Londra cu privire la viitoarea lor relație post-Brexit, spunând că părțile ...
Embargoul asupra armelor în Libia a devenit o glumă și este imperios necesar ca cei care le încalcă să fie făcuți responsabili de aceasta, a declarat, duminică, la Munchen, un ...
Președintele Consiliului European, Charles Michel, i-a primit, duminică seară, la Bruxelles, pe liderii a șase țări din Balcanii de Vest candidate la aderarea la UE pentru o ...
Partidul președintelui francez și aliații săi centriști au găsit, duminică, în persoana ministrului Sănătății, Agnes Buzyn, un succesor lui Benjamin Griveaux, candidatul lui ...
Comisia Europeană va lansa, mâine, o amplă dezbatere cu privire la inteligența artificială, în vederea reglementării unui sector aflat în plină dezvoltare și dominat în mare parte ...
Secretarul de stat american Mike Pompeo a respins, sâmbătă, la Conferința de Securitate de la Munchen, criticile președintelui german Frank-Walter Steinmeier și ale altor oficiali ...
Președinții rus și ucrainean, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, au discutat despre un nou schimb de prizonieri între Kiev și separatiștii pro-ruși, după cele care au avut loc ...
Regatul Unit va „închide robinetul” pentru străinii slab calificați și le va solicita tuturor lucrătorilor calificați care doresc să vină în această țară să aibă ...
Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a comparat, sâmbătă, la Munchen, tensiunile dintre Rusia și NATO cu Războiul Rece, transmite DPA. „Tensiunile în creștere ...
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat, sâmbătă, că Rusia „va continua să încerce să destabilizeze” democrațiile occidentale amestecându-se în alegeri și ...
Poliția germană a operat sâmbătă primele arestări după ce în ajun a efectuat raiduri în șase landuri în căutarea de probe împotriva membrilor unei presupuse organizații teroriste ...
Un bărbat de 50 de ani din India s-a spânzurat crezând că este infectat cu coronavirusul din China, în pofida faptului că medicii l-au asigurat că nu suferă de această boală ...
Cel puțin o persoană a fost ucisă, iar alte patru au fost rănite într-un incident armat produs în cursul nopții de vineri spre sâmbătă în orașul german Berlin, afirmă surse din ...
Un turist chinez în vârstă de 80 de ani, infectat cu noul coronavirus și internat în Franța de la sfârșitul lunii ianuarie, a murit, primul deces din această cauză înregistrat în ...
Un băiețel de cinci ani din Georgia, SUA, a reușit să își salveze întreaga familie în timpul unui incendiu izbucnit în timpul nopții. În ciuda vârstei, el nu a intrat în panică ...
Parchetul din Siena (Toscana, Italia) a cerut, joi, o sentință de patru ani și două luni de închisoare pentru fostul prim-ministru Silvio Berlusconi, acuzat de influențarea unui ...
Guvernul ungar a anunțat, joi, lansarea unei noi consultări naționale a cetățenilor, pe tema indemnizațiilor legale acordate deținuților și romilor, sever criticate în ultimele ...
Iranul este pregătit să lovească SUA și Israelul dacă acestea îi vor da vreun motiv să o facă, a declarat, joi, comandantul Gardienilor Revoluției într-un discurs transmis direct ...
Rusia nu va legaliza căsătoria între persoane de același sex atâta timp cât Vladimir Putin va fi președinte, a declarat, joi, liderul de la Kremlin, relatează DPA. „Atâta ...
Somități ale politicii mondiale sunt așteptate să participe, în acest week-end, la Conferința de securitate de la Munchen, în contextul în care o lungă listă de conflicte de pe ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva