Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Actual

Șofer amendat pentru că a băut apă în timp ce se afla la volan

Ştire online publicată Joi, 10 Octombrie 2019

Un șofer din Australia a fost tras pe dreapta când se afla în drum spre casă, după 12 ore de muncă. Polițiștii l-au amendat pe bărbat cu 173 de dolari, din cauză că nu ar fi condus cu atenție.

Un șofer a fost amendat, după ce a băut apă dintr-o sticlă de plastic, în timp ce conducea, într-o zi caniculară.

Brock Harris, din Beaudesert, Australia, a fost tras pe dreapta când se afla în drum spre casă, după 12 ore de muncă. Polițiștii l-au amendat pe bărbat cu 173 de dolari, din cauză că nu ar fi condus cu atenție, potrivit Daily Mail.

“Dacă este împotriva legii, atunci voi plăti amenda, dar nu este în regulă să amendezi pe cineva care bea apă, într-o zi în care afară sunt 39 de grade”, spune șoferul.

Pe de altă parte, polițiștii susțin că un astfel de gest ar putea distrage atenția șoferului de la condus.

„Sunt multe persoane care consumă băuturi la volan și o fac în siguranță. Iar pentru a da o amendă, trebuie să analizăm circumstanțele pentru a vedea dacă acțiunile șoferului provoacă riscuri pentru el sau pentru cei din jur”, spun autoritățile.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Instalații electrice pentru iluminatul de siguranță, pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, care nu funcționau, defecțiuni și improvizații ...
Reprezentanții administrației publice locale atrag atenția că materialele provenite din construcții și desființări nu se depozitează la platforme, ci ...
O comisie a ISU Dobrogea s-a deplasat, în cursul zilei de vineri, 4 octombrie, la Mănăstirea „Sf. Filip” din Adamclisi, distrusă joi într-un devastator incendiu ...
Alte ştiri din sectiunea Actual
Mii de separatiști catalani furioși au ieșit luni pe străzi și au încercat să blocheze aeroportul din Barcelona, după condamnarea a nouă dintre liderii lor la ...
Agențiile ONU se văd obligate să ia măsuri de austeritate din cauza faptului că peste 50 de țări nu-și plătesc cotizațiile, mai ales SUA, ale căror datorii depășesc un miliard de ...
Decizia unor țări europene de a opri vânzările lor de arme către Turcia nu va opri operațiunea turcă în Siria, a declarat, duminică, președintele turc Recep Tayyip Erdogan ...
Primarul în exercițiu al capitalei ungare, Istvan Tarlos, și-a recunoscut înfrângerea în alegerile municipale la Budapesta în fața candidatului opoziției de stânga, Gergely ...
Secretarul american al Apărării, Mark Esper, a anunțat, duminică, retragerea a circa 1.000 de militari americani din nordul Siriei, transmite AFP. Șeful Pentagonului a ...
Soarta Brexitului se decide în această săptămână, cu tentative laborioase ale Londrei și ale Uniunii Europene în vederea ajungerii la un acord de divorț, relatează agenția AFP ...
Premiul Nobel pentru Economie a fost acordat anul acesta pentru combaterea sărăciei în lume. L-au primit doi profesori de la Institutul de Tehnologie din Massachusets și un ...
Zeci de mii de salvatori din Japonia căutau încă supraviețuitori luni, la două zile după ce puternicul taifun Hagibis a lovit centrul și estul țării, lăsând în urma sa cel puțin ...
Premierul britanic Boris Johnson va cere parlamentului să susțină orice fel de acord privind Brexitul pe care va reuși să-l obțină din partea Uniunii Europene, a relatat, sâmbătă ...
Toate forțele militare străine aflate în prezent în Siria care operează fără autorizarea guvernului președintelui Bashar al-Assad trebuie să se retragă din această țară, a ...
duminica, 13 octombrie „Nu negociem cu teroriștii!”
Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a respins, sâmbătă, o ofertă a președintelui american Donald Trump de a media între Ankara și forțele kurde Unitățile de protecție a ...
Germania a interzis exporturile de arme în Turcia drept reacție la atacul acestei țări asupra milițiilor kurde din nordul Siriei, relatează cotidianul german „Bild Am ...
Forțele kurde din Siria au cerut, sâmbătă, Washingtonului să-și asume responsabilitatea morală și să-și respecte promisiunile, SUA fiind acuzate că și-au abandonat aliații, vizați ...
Cel puțin 26 de persoane au murit și alte 18 sunt considerate dispărute în Japonia, în urma taifunului Hagibis, relatează presa japoneză.De asemenea, 110.000 de membri ...
Ministerul Afacerilor Externe a transmis o listă suplimentară cu 270 de secții de votare în străinătate pentru prezidențiale, către Autoritatea Electorală Permanentă ...
Poetul John Giorno a încetat din viață la 82 de ani. El era considerat una dintre figurile marcante ale activismului new-yorkez, oferind, printre altele, și sprijin ...
Un loc din Polonia i-a intrigat și i-a pus în încurcătură pe oamenii de știință. Cu doar câteva sute de locuitori, Miejsce Odrzánskie e un sat care debordează de putere feminină ...
sambata, 12 octombrie Japonia, lovită de taifunul Hagibis
Puternicul taifun Hagibis își continuă sâmbătă cursa asupra teritoriului Japoniei, precedat de ploi diluviene și vânturi violente care au provocat moartea unei persoane și ...
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a organizat o sesiune de întrebări și răspunsuri care a durat mai mult de 14 ore, stabilind un record pentru o conferință de ...
Actrița Jane Fonda a fost arestată în timp ce participa la un protest pe tema încălzirii climatice.Un martor a filmat întreaga scenă, iar pe imagini se vede cum polițiștii ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Fun
Arhiva