O femeie ar putea scăpa ÎN PREMIERĂ de acuzația de omor a soțului! Odată cu ea, mii de alte victime eliberate
Articole recomandate
Raportul Departamentului de Stat al SUA pe 2023: Spitalele, poliția și vămile din România, afectate de corupție
24 Aprilie 2024
Eveniment fericit în familia Simion. Liderul AUR a devenit tătic
24 Aprilie 2024
CEDO condamnă România pentru achitarea a doi ofițeri condamnați pentru crime legate de Holocaust
23 Aprilie 2024
Cazul lui Sally Challen, femeia din Marea Britanie, care în 2011 și-a ucis soțul după 31 de ani de căsătorie, ar putea stabili un precedent pentru femeile care suferă abuzuri domestice.
Membrii ambelor familii știau despre chinul pe care Sally îl indura. Când femeia a fost condamnată pentru uciderea lui Richard și a primit o sentință de 22 de ani, membrii familiilor au plâns în galeria publică și nici unul din partea lui Sally sau a familiei lui Richard Challen, sotul ucis, nu a vorbit împotriva ei. Fiul cel mic al acestora a declarat că era martor al abuzurilor la care femeia era supusă zilnic.
Abuzul la care Sally fusese supusă este numit control coercitiv, control care în acel moment nu era considerată o infracțiune penală în Anglia. Acesta a fost introdus în 2015 după decenii de campanie de către cei care lucrează în cercetarea și promovarea împotriva violenței domestice, conform The Independent.
Cazul Sally Challen este simbolic din mai multe motive. Aceasta arată că o mare parte din abuzul pe care femeile îl suportă în relațiile intime cu bărbații este ascuns. De asemenea, ne spune că tipul de control coercitiv la care Sally a fost supusă este utilizat în mod obișnuit pentru a menține femeile în locul lor, de către bărbații care se tem că sunt arestați pentru infracțiuni violente.
Dacă apelul făcut în intanță va avea succes și femeia va fi declarată nevinovată, acest lucru va însemna nu doar punerea ei în libertate, ci și eliberarea potențială a mii de victime care suferă abuzuri similare cu cele îndurate de Sally de-a lungul căsniciei sale.
Femeia a comis crima în urma anilor de tortură psihologică la care a fost supusă de către soțul său. În ciuda mărturiilor care au confirmat abuzurile, lipsa "nasului roșu și a ochilor învinețiți" însemna că, în ochii legii, nu era o victimă a violenței domestice.
În 2012, Sally a luat legătura cu Justiția pentru femei (JfW), solicitând ajutor. După mai multe încercări, cazul lui Sally a fost redeschis acum și femeii ii s-a permis dreptul de a contesta condamnarea la crimă. Judecătorul a permis admiterea unor dovezi noi care nu erau disponibile la momentul procesului în 2011, relatează The Independent.
În 2012, Sally a luat legătura cu Justiția pentru femei (JfW), solicitând ajutor. După mai multe încercări, cazul lui Sally a fost redeschis acum și femeii ii s-a permis dreptul de a contesta condamnarea la crimă. Judecătorul a permis admiterea unor dovezi noi care nu erau disponibile la momentul procesului în 2011, relatează The Independent.
Membrii ambelor familii știau despre chinul pe care Sally îl indura. Când femeia a fost condamnată pentru uciderea lui Richard și a primit o sentință de 22 de ani, membrii familiilor au plâns în galeria publică și nici unul din partea lui Sally sau a familiei lui Richard Challen, sotul ucis, nu a vorbit împotriva ei. Fiul cel mic al acestora a declarat că era martor al abuzurilor la care femeia era supusă zilnic.
Abuzul la care Sally fusese supusă este numit control coercitiv, control care în acel moment nu era considerată o infracțiune penală în Anglia. Acesta a fost introdus în 2015 după decenii de campanie de către cei care lucrează în cercetarea și promovarea împotriva violenței domestice, conform The Independent.
Cazul Sally Challen este simbolic din mai multe motive. Aceasta arată că o mare parte din abuzul pe care femeile îl suportă în relațiile intime cu bărbații este ascuns. De asemenea, ne spune că tipul de control coercitiv la care Sally a fost supusă este utilizat în mod obișnuit pentru a menține femeile în locul lor, de către bărbații care se tem că sunt arestați pentru infracțiuni violente.
Dacă apelul făcut în intanță va avea succes și femeia va fi declarată nevinovată, acest lucru va însemna nu doar punerea ei în libertate, ci și eliberarea potențială a mii de victime care suferă abuzuri similare cu cele îndurate de Sally de-a lungul căsniciei sale.
Articole pe aceeași temă
Marţi, 13 Februarie 2018
Vineri, 02 Martie 2018
Vineri, 02 Martie 2018
Vineri, 02 Martie 2018
Joi, 01 Martie 2018
Luni, 26 Februarie 2018
Duminică, 25 Februarie 2018
Duminică, 25 Februarie 2018
Noi detalii despre moartea actriței din Las Fierbinți. I-ar fi cerut soțului gelos câte 1000 euro...
Vineri, 23 Februarie 2018
Marţi, 20 Februarie 2018